Autorităţile din statul american Oklahoma au fost puse pe jar după ce flăcările au distrus mai mulţi kilometri pătraţi de vegetaţie. Incendiul a făcut una cu pământul zeci de case şi a dus la evacuarea populaţiei din zonă.
Totodată, din cauza fumului dens, o autostradă de mare viteză a fost închisă. Autorităţile au luat această decizie după ce s-au produs câteva accidente în serie.
În lupta cu focul au fost antrenaţi mai mulţi pompieri. Intervenţia salvatorilor a fost dificilă din cauza temperaturilor ridicate, a umidităţii scăzute şi a rafalelor puternice de vânt. Alerta de cod roşu de incendiu a fost menţinută până în după-amiaza zilei de ieri.