Cod roşu de nivel 5, cel mai ridicat, în Marea Britanie. Este pentru prima dată de la începutul pandemiei când se întâmplă acest lucru

Nivelul amenințării Covid a fost ridicat luni, în premieră, la cel mai înalt nivel de autorităţile din Marea Britanie. Sub alerta de nivel roșu cinci, există un „risc material” ca spitalele să fie copleșite și, totodată, să fie luate măsuri mai stricte de distanțare socială.
Daniel Spătaru
04 ian. 2021, 18:53
Cod roşu de nivel 5, cel mai ridicat, în Marea Britanie. Este pentru prima dată de la începutul pandemiei când se întâmplă acest lucru

Centrul Comun de Biosecuritate – care include cei patru ofițeri medicali principali din Marea Britanie – a fost cel care a decis ridicarea alertei de securitate la nivelul 5, cod roşu, pe întreg teritoriul ţării, după cum scrie The Sun. Anunţul oficial ar urma să fie făcut de premierul Boris Johnson, care este aşteptat să se adreseze luni seara naţiunii, la ora locală 20, 22.00 – ora României.

Deja se vehiculează că Guvernul de la Londra va trece la închiderea școlilor pentru a reduce numărul tot mai marew al infectărilor, care trece de 50.000, zilnic.

Nivelul cinci este introdus atunci când transmisia este ridicată sau în creștere, ceea ce ar putea în cele din urmă să perturbe serios serviciile medicale.

Citeşte şi Se reiau zborurile cu Marea Britanie. Ce condiții trebuie să îndeplinească pasagerii la intrarea în România

Marea Britanie a trecut de la nivelul 4 la nivelul 3 pe data de 19 iunie, ca parte a unei relaxări treptate a măsurilor restrictive, dar nivelul a crescut din nou în septembrie, deoarece infecțiile au continuat să crească. Acum este pentru prima dată când se trece la nivelul 5, cod roşu, pe fondul descoperirii în urmă cu câteva săptămâni a unei tulpini mutante a noului coronavirus.

Cu câteva ore în urmă, Scoţia a anunţat deja prelungirea lockdown-ului.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Play-off SuperLiga: clasament, program complet. Cu cine joacă FCSB, CFR Cluj și U Craiova în prima etapă! Când se dispută marile derbyuri
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru toți șoferii din România. Ai timp mai puțin de 24 de ore să o achiți
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Ce înseamnă când visezi bani: Noroc sau pagubă
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Gigi Becali nu mai candidează la președinția României, după ce BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
DOCUMENT. Verdictul oficial pentru Călin Georgescu. Anunțul BEC privind blocarea candidaturii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Indemnizaţie de bunic 2025. Ce sume oferă statul pentru a avea grijă de nepoţi. Ce vârstă trebuie să aibă beneficiarii
MediaFlux
TAXĂ de 700 de LEI pentru APARTAMENTE! SUMELE cresc cu NUMĂRUL de CAMERE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT