Cod Rutier 2019. Trotinetele electrice, introduse în legislaţie! Apar noi reguli de circulaţie pentru posesorii acestor vehicule

Un proiect de lege depus miercuri la Camera Deputaților de deputatul PNL Sorin Moldovan, pentru modificarea Codului rutier, reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice, în condițiile în care acestea pot fi văzute tot mai des în România. De asemenea, sunt prevăzute și noi reguli pentru biciclete.
Filip Stan
26 iun. 2019, 08:04
Cod Rutier 2019. Trotinetele electrice, introduse în legislaţie! Apar noi reguli de circulaţie pentru posesorii acestor vehicule

Conform proiectului, trotineta electrică este definită ca un „vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.

Trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete

„Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă”, se arată în proiect.

Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție. Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.

Primarul Parisului, în război cu trotinetele. Le interzice in parcuri, le limitează viteza şi nu le dă voie să staţioneze pe trotuare 

În expunerea de motive, deputatul Sorin Dan Moldovan arată că trotinetele electrice sunt din ce în ce mai prezente în traficul din România, de aceea este necesară reglementarea lor.

„Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele și nici ce obligații au în cazul în care sunt opriți de către poliție în trafic”, arată parlamentarul.

El spune că, în forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere AM. În plus, mopedele trebuie înmatriculate și nu au voie să circule pe trotuar. Moldovan mai spune că firmele care închiriază trotinete electrice au limitat viteza acestora la 24 km/h, pentru a nu se încadra în categoria mopedelor. Tocmai din acest motiv, proiectul de lege depus miercuri la Parlament vine cu o definiție distinctă a acestui tip de vehicul.

„Trotineta electrică ar putea fi o soluție rapidă la descongestionarea traficului atunci când timpul o permite”, spune Moldovan.

„Autoritățile locale încurajează achiziționarea de astfel de mijloace de transport, dar avem nevoie de reglementare pentru a impulsiona și mai mult ceea ce acum reprezintă doar inițiative timide și izolate. Pentru a ține pasul cu schimbările din societate considerăm necesar modificarea Codului rutier în sensul de a defini și reglementa trotinetele electrice, astfel încât utilizatorii cât și restul participanților la trafic să fie în deplină siguranță”, mai arată inițiatorul proiectului.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cum arată Vulpița, la cinci ani de când nu mai apare la televizor! Este de nerecunoscut
Fanatik.ro
Țara care i-a înnebunit pe turiștii români. Are o mulțime de insule și de obiective turistice și e chiar mai aproape de România decât Grecia
Capital.ro
TAXA care dispare din România. Se elimină de azi, 2 iunie. Devine gratuit pentru proprietarii de casă și teren
Playtech.ro
Dumnezeule! Ce au găsit medicii legişti în corpul Teodorei Marcu. Noi detalii uluitoare din anchetă! Asasinul ar fi...
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
„O bombă cu ceas”. Profilul ucigașului din Cosmopolis creionat de un psiholog criminalist. Ce sfat le dă femeilor abuzate
wowbiz.ro
Încă o tragedie în familia Teodorei Marcu, după crima din Cosmopolis! Este vorba despre ...
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Tzancă Uraganu, 30.000 de euro la o cântare. Cum a dovedit manelistul că primește sumele halucinante
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Se oprește apa caldă în București. Trei sectoare sunt vizate de anunțul Termoenergetica
Cancan.ro
Primele imagini cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu. Familia l-a ridicat de la IML și l-a depus la capela
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță. A fost o adevărată divă, era cea mai frumoasă. Amintirea sa va rămâne vie pentru totdeauna
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Se dau amenzi de până la 1.000 de lei pentru românii care nu fac asta: Ce prevede legislația locală și ce obligație au cetățenii care locuiesc la curte
MediaFlux
România, în pragul unor taxe noi. Boloș vede soluția în taxarea consumului sau a capitalului
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Stațiunea uitată din inima Banatului. Un colț de paradis care refuză să moară