Șoferii care nu semnalizează schimbarea direcției de mers riscă sancțiuni mai dure începând cu acest an. Odată cu creșterea salariului minim brut, valoarea punctului de amendă a fost actualizată, ceea ce înseamnă că și cele mai frecvente abateri de la Codul Rutier – precum lipsa semnalizării – vor fi taxate mai sever.
Citește și: Lovitură pentru șoferii români. Polițele RCA, mai scumpe cu 60% în 2025! Prețurile au explodat
Potrivit Fanatik, această măsură vine în contextul în care autoritățile încearcă să reducă numărul accidentelor provocate de manevre neanunțate în trafic.
Potrivit legislației rutiere din România, toți participanții la trafic au obligația să semnalizeze ori de câte ori schimbă direcția de mers. Trecerea de pe o bandă de circulație pe alta se face conform anumitor reguli, iar cine nu le respectă, riscă să fie amendat.
Pentru mulți șoferi, schimbarea direcției poate părea o manevră banală, mai ales în zonele unde traficul nu este intens. Totuși, cei care nu semnalizează la timp, pot provoca accidente sau se pot alege cu amenzi usturătoare.
Șoferii trebuie să semnalizeze atunci când intră sau ies de pe un drum, când virează la dreapta sau la stânga într-o intersecție sau când schimbă banda de circulație.
Această abatere intră în clasa I de sancțiuni. Asta înseamnă că șoferii vor primi între 2 și 3 puncte de amendă. În situația în care s-au produs un accident din cauză că șoferul nu a semnalizat la timp schimbarea direcției, valoarea amenzii se dublează.
Șoferii care nu semnalizează corect schimbarea direcției de mers primesc între 405 și 607,5 lei amendă. Dacă nesemnalizarea a dus la producerea unui accident, amenda crește la 810 sau 1.012,5 lei.