COD RUTIER: Ai fost prins băut la volan? Ce rişti conform noilor prevederi

COD RUTIER:  Senatorii din Comisiile juridică, pentru administraţie publică şi pentru apărare din Senat vor decide marţi dacă prin noul Cod Rutier va fi interzis cu desăvârşire consumul de alcool înainte de urcarea la volan, după ce în şedinţa de luni acestui amendament i-a lipsit un singur vot pentru adoptare.
Filip Stan
10 feb. 2014, 14:09
COD RUTIER: Ai fost prins băut la volan? Ce rişti conform noilor prevederi

COD RUTIER: Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru care cele trei comisii senatoriale urmează să redacteze un raport, prevede interdicţia conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică de peste 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat sau 0,2 g/l alcool pur în sânge ori a substanţelor, produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.

Guvernul, care este iniţiatorul proiectului, a explicat că această completare a Codului Rutier în vigoare este necesară deoarece reglementările actuale nu prevăd în mod distinct şi imperativ” această interdicţie, ea fiind dedusă din existenţa unei norma de sancţionare cu caracter penal sau contravenţional, după caz.

Executivul a mai propus, prin proiect, reducerea pragului nivelului alcoolemiei de la care fapta este considerată infracţiune de la 0,8 g/l alcool pur în sânge în prezent, la 0,5 g/l alcool pur în sânge.

COD RUTIER 2014. Veşti bune pentru ŞOFERI: creşte limita de viteză în localităţi

La dezbaterile din comisii, senatorul PSD Șerban Nicolae, a propus interzicerea cu desăvârşire a consumului de alcool, amendament susţinut şi de preşedintele Comisiei pentru administraţie, Darius Vâlcov.

Amendamentul său, prin care „se interzice conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi sub influenţa băuturilor alcoolice”, a întrunit numai opt voturi „pentru”, cu unul mai puţin decât ar fi fost necesar pentru a fi adoptat.

La propunerea vicepreşedintelui Comisiei juridice, Ovidiu Donţu (PSD), membrii celor trei comisii au decis să reia votul la amendamentul lui Şerban Nicolae marţi, înainte de votul final asupra proiectului.

Nicolae a spus, în timpul dezbaterilor, că, deşi legislaţia altor ţări permite, cu o limită, consumul de băuturi alcoolice, urmat de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, reglementarea în această materie trebuie să ţină cont „de specificul poporului român, care nu are o educaţie în sensul moderaţiei”.

COD RUTIER 2014: Anunţ important pentru toţi şoferii

„O glumă spune aşa, că un tip care avea acest viciu, e întrebat de un prieten de ce bea atât de mult, iar acesta i-a răspuns: «Mie doctorul mi-a spus că fiecare om are dreptul la un pahar de vin pe zi». «Bine, dar tu bei foarte mult», «Da, dar după ce beau un pahar de vin sunt alt om şi are şi el dreptul lui»”, le-a spus social-democratul colegilor de comisie.

El a subliniat că, din acest punct de vedere, există un risc important pe drumurile publice, adăugând că orice fel de „concesie” ar duce la creşterea gradului de risc.

„Nu am observat ca şoferii români să aibă conştiinţa nivelului până la care pot bea, urmat de conducerea unui autovehicul”, a menţionat Nicolae.

La rândul său, senatorul PNL Sebastian Grapa a afirmat că „nu are ce căuta alcoolul la volan”. „Cel care vrea să bea, trebuie să meargă cu un taxi. Sună la 112 sau la 991, îşi ia un taxi şi face exact ce vrea”, a spus, ironic, Grapă.

„Este adevărat că au trecut o mie nouă sute şi un pic de ani de când am ars viile, dar nu le-am ars pentru că am avut nevoie de teren arabil, ci era un nărav al poporului român şi trebuie să acceptăm chestiunea aceasta”, a comentat liberalul.

Reprezentanţii MAI s-au pronunţat pentru menţinerea prevederilor propuse, prin proiectul de lege, de Guvern, precizând că, potrivit datelor furnizate de INML, între testul pe aerul expirat şi cel pe mostre de sânge sunt diferenţe, astfel încât unei valori până la 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat îi corespunde, de obicei, o valoare 0 g/l alcool pur în sânge.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție senzuală la petrecerea organizată de Elton John! A strălucit într-o rochie albă spectaculoasă! – FOTO
Fanatik.ro
Lovitură uriașă dată de românii care și-au montat panouri fotovoltaice. Vestea excelentă pe care toți trebuie s-o afle
Capital.ro
Foștii colegi aruncă bomba despre Călin Georgescu: Nu aveți idee cât e de diabolic. A semnat...
Playtech.ro
Ce AVERE are, de fapt, Gigi Becali! Sumele pe care le are de recuperat sunt uriașe. Detalii neştiute despre...
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
Profesor în istoria Rusiei: SUA ar putea accepta retragerea NATO din Estul Europei
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Are probleme de sănătate Donald Trump? Detaliul care a ieșit la iveală
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Schimbări în 2025 la programul ,,Noua Casă”! Ce se întâmplă cu plafonul de garantare și cu executarea silită
Cancan.ro
Ei sunt câștigătorii Power Couple, sezonul 2! Cine pleacă acasă cu marele premiu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele prezentator a murit. Toți românii l-au iubit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Daniel Funeriu propune ca România să fie un liant între SUA și UE
MediaFlux
Rusia amenință România! Pregătiri de ripostă după decizia fără precedent de la București
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitura de stat pusă la cale de Georgescu: ce știm deocamdată și implicațiile pentru România