Întrebat de jurnalişti, la Palatul Parlamentului, dacă îşi menţine poziţia în privinţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, Codrin Ştefănescu a spus: „Da, asta a fost atunci la cald, era la câteva ore distanţă după ce începuse scandalul care a lăsat România cu gura căscată. Şi a fost o reacţie pe care am avut-o şi eu, şi Şerban Nicolae”.
El a adăugat că nu regretă această poziţie. „Nu, sub nicio formă, de ce să regret? Să-i cer cuiva într-o funcţie publică să-şi facă datoria conform fişei postului? (…) A zis dl Dragnea şi asta este! Nu ştiu de ce i-am devenit antipatic dlui Dragnea în ultima perioadă, că-s acelaşi Codrin Ştefănescu care a stat lângă Liviu Dragnea în momente foarte grele şi nu fac nici eforturi disperate să devin nici simpatic, nici antipatic mai mult decât sunt antipatic. Voi continua aşa, cum fac de 28 de ani, să spun lucrurilor pe nume, exact ce gândesc, trăiesc într-o ţară în care eu totuşi am fost într-o revoluţie”, a precizat Ştefănescu întrebat dacă îşi menţine poziţia, chiar dacă Liviu Dragnea a spus că „vorbeşte mult şi prost”.
Pe de altă parte, el a precizat că va candida pentru o funcţie la viitorul Congres PSD, a cărui dată urmează să fie stabilită în şedinţa Biroului Permanent Naţional de miercuri, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.
„Încă nu am stabilit data. Ştiţi foarte bine că voi candida, pentru orice funcţie, nu mi-e frică de concurenţă în interiorul partidului, chiar am fost printre cei care a susţinut ideea de congres cu alegeri şi pentru vicepreşedinţi. O să fie o competiţie probabil în partid, dacă vom stabilit lucrul ăsta. Încă nu am bătut în cuie”, a precizat secretarul general adjunct al PSD.