NOUL COD FISCAL a fost adoptat în Parlament. TVA scade la 19%

Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală au fost adoptate, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor. Principala măsură prevăzută în noul Cod Fiscal este reducerea TVA la 19%, de la 1 ianuarie 2016. Camera este forul decizional, astfel că proiectele de lege vor fi trimise la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Iulian Tudor
24 iun. 2015, 10:30
NOUL COD FISCAL a fost adoptat în Parlament. TVA scade la 19%

Deputaţii au aprobat, miercuri, Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală cu 306 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Cele două proiecte au fost adoptate de Senat în luna aprilie şi, în urma votului din Camera Deputaţilor, proiectele vor fi trimise la promulgare.

Noul Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19% începând din data de 1 ianuarie 2016. Inițial, Guvernul a propus scăderea TVA la 20% începând de anul viitor și la 18% din 2018.

De asemenea, potrivit noului Cod Fiscal, impozitul pe construcții speciale va fi eliminat din 2016, iar cota unică de impozitare este prevăzut să scadă de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.

Alte modificări vor fi aplicate în sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariați va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariați, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat și de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situații înscrise în registrul comerțului — dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfășurării de activități la sediul social/sediile secundare.

Contribuțiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2018, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.

Impozitul pe dividende ar fi trebuit eliminat, începând din 2016, potrivit variantei Guvernului de modificare a Codului Fiscal, însă în Senat s-a acceptat un amendament care prevede impozitarea veniturilor din dividende cu 5%.

CITEŞTE ŞI PNL susţine Codul Fiscal propus de Guvernul Ponta

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a explicat că noul Cod fiscal cuprinde măsuri importante pentru economie, cea mai importantă fiind reducerea TVA la 19%, România trecând de la una dintre cele mai mari cote TVA din Europa la una dintre cele mai reduse.

Codul Fiscal impune măsuri extrem de importante pentru economie, cea mai importantă dintre măsuri este desigur, reducerea TVA de la 20 la 19%, atât ca importanţă cît şi ca impact bugetar pentru anul viitor. România avea una dintre cele mai mari cote TVA din Europa, prin aplicare acestei măsuri, România se va putea lăuda cu una dintre cele mai reduse cote TVA. Impactul bugetar pe care acest cod fiscal îl are este la nivelul 12 miliarde de lei, este o sumă pe care o lăsăm la nivelul mediului economic, la nivelul pieţei, cetăţeanului„, a spus Teodorovici.

Ministrul a mai spus că aplicarea codului „va duce la un deficit mai mare decât cel asumat, dar un deficit care rămâne sub limita celui stabilit în criteriul de la Maastricht, sub 3%”.

Ar tebui să fie un semnal important pentru piaţa din România. Partenerii externi vor înţelege, în acest fel, faptul că România este pregătită să menţină un astfel de deficit de sub 3%. România trebuie să dea dovadă de îndrăzneală, dar şi de răspundere în privinţa cheltuielilor sustenabile. Mulţumesc primului-ministru Victor Ponta că a susţinut o asemenea abordare liberală, care are în asamblul său măsuri sociale şi măsuri de piaţă. Cu siguranţă va fi un vot în unanimitate, va fi un semnal important faţă de cetăţeni şi partenerii externi„, a spus ministrul Finanţelor.

Preşedintele Comisiei de buget, Viorel Ştefan a precizat că în comisie au fost acceptate 450 de amendamente la Codul Fiscal şi au fost respinse alte 350.

CITEŞTE ŞI UE: Reducerea TVA ar putea avea un impact negativ asupra sustenabilităţii situaţiei fiscale a României

Victor Ponta a scris, miercuri, pe Facebook: „Azi este o zi extraordinară pentru economia României și pentru toți cetățenii săi – la ora 15 Camera Deputaților votează Noul Cod Fiscal propus de Guvernul pe care îl conduc / prin acord politic și cu Opoziția cota standard de TVA va reveni la 19% (așa cum era înainte de decizia catastrofală de mărire la 24% luată în 2010 de Băsescu – Boc – Predoiu și restul PDL)!
Regret că nu pot fi azi la acest vot istoric, dar le mulțumesc anticipat tuturor colegilor deputați care vor participa și vor susține azi acest Nou Cod Fiscal!!!”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte