Colegiul Medicilor cere retragerea de urgenţă a proiectului privind chestionarul trimis prin SMS pacienţilor după externare

Colegiul Medicilor din România solicită ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, retragerea de urgenţă a proiectului privind chestionarul trimis prin SMS pacienţilor după externare, reclamând că nu au fost consultaţi la elaborarea ordinului prin care MS vrea să afle de la cei care au stat în spital cât de mulţumiţi au fost de serviciile medicale, dacă li s-au cerut bani, cât de curat a fost şi dacă ar recomanda altor persoane să se trateze în acea unitate sanitară.
Filip Stan
30 nov. 2016, 19:21
Colegiul Medicilor cere retragerea de urgenţă a proiectului privind chestionarul trimis prin SMS pacienţilor după externare

„Referitor la proiectul de Ordin privind aprobarea implementării Mecanismului de Feedback al Pacientului în spitalele publice, proiect publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii în data de 21 noiembrie 2016, vă notificăm că elaborarea respectivului proiect s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 414 lit. (q) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv fără consultarea Colegiului Medicilor din România”, se arată în documentul trimis ministrului Sănătăţii.

Potrivit documentului citat, Legea sănătăţii prevede că una dintre atribuţiile fundamentale ale Colegiului Medicilor din România este aceea de a „colabora cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea reglementărilor în domeniul medical şi al asigurărilor sociale de sănătate”.

„Această obligaţie a Ministerului Sănătăţii de a colabora cu Colegiul Medicilor din România la elaborarea reglementărilor, fiind o prevedere prevăzută în mod expres într-o lege, nu este opţională, ci obligatorie. Altfel spus, nerespectarea ei poate atrage angajarea răspunderii juridice pentru autoritatea care a eludat prevederea legală, fie Ministerul Sănătăţii, fie Colegiul Medicilor din România. În opinia noastră, cerinţa impusă de dispoziţiile art. 414 lit. (q) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii este ca instituţia noastră să fie consultată în procesul «elaborării» reglementărilor respective. Potrivit Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, procesul elaborării actelor normative este anterior publicării pe site-ul autorităţii a proiectului actului normativ”, mai arată CMR în notificarea trimisă ministrului Sănătăţii.

Potrivit news.ro, CMR precizează că publicarea pe site-ul Ministerului Sănătăţii a proiectului actului normativ nu acoperă cerinţa de consultare a organizaţiei profesionale, ci constituie executarea unei alte cerinţe legale, respectiv a prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

„Apreciem că ne-a fost încălcat un drept legal pe care îl avem, respectiv dreptul de a fi consultaţi în procesul de elaborare a actelor normative, motiv pentru care vă solicităm retragerea de urgenţă a proiectului respectiv de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi elaborarea unui nou proiect la care să participe şi Colegiul Medicilor din România”, mai arată forul profesional, condus de doctor Gheorghe Borcean.

Ministerul Sănătăţii vrea să schimbe sistemul prin care este evaluat gradul de satisfacţie al pacienţilor internaţi în spitale şi a pregătit un chestionar, cu nouă întrebări, care să fie trimis acestora, prin SMS sau e-mail, după externare.

Cele nouă ȋntrebări cuprinse ȋn chestionar se referă la gradul de mulţumire a pacientului faţă de serviciile medicale oferite de spital, faţă de activitatea şi implicarea medicului, faţă de curăţenia din spital, precum şi faţă de activitatea şi implicarea asistentelor medicale.

De asemenea, pacientul este întrebat dacă a cumpărat medicamente sau alte materiale sanitare pe durata internării, dacă a primit explicaţii clare cu privire la diagnostic şi tratament, dacă ar recomanda unei persoane apropiate să se trateze la acelaşi spital şi dacă starea sa de sănătate este mai bună după externare.

Ultima solicitare a chestionarului permite pacientului să raporteze printr-o sesizare incidente de etică şi integritate care au avut loc în spitalul public.

Compartimentul de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii ar urma să fie notificat de Platforma informatică securizată a Mecanismului de Feedback al Pacientului şi să intre în legătură cu pacientul pentru a clarifica speţa şi, după caz, ar putea sesiza autorităţile abilitate, potrivit proiectului.

După intrarea în vigoare a ordinului, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) va transmite prin SMS sau e-mail chestionarul de feedback al pacientului, către un eşantion statistic relevant, selectat aleatoriu la nivelul fiecărui spital.

Un ordin al ministrului Sănătăţii din 2015 aproba implementarea Mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice. Ulterior publicării acestuia, Compartimentul de Integritate din Ministerul Sănătăţii a coordonat implementarea noilor prevederi legale.

Chestionarele la care au răspuns pacienţii erau, însă, completate în prezenţa personalului medical şi transportate, fără a fi sigilate, de personalul medical către un angajat al spitalului, care introducea datele în sistemul centralizat al Ministerului Sănătăţii (MS).

Potrivit Ministerului Sănătăţii, o dovadă a rezultatelor distorsionate este un grad de satisfacţie de 97,5 la sută faţă de calitatea serviciilor primite de pacienţi la nivel naţional, situaţie nerealistă având în vedere situaţia reală a sistemului sanitar şi rezultatele studiilor similare efectuate.

Un studiu realizat de Transparency International relevă o valoare a percepţiei populaţiei privind corupţia în sistemul de sănătate de 55 la sută.

Studiul realizat de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru unităţile din subordinea acesteia arată un indice general de satisfacţie de 60 la sută.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Cât costă tratamentul pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc! Există un singur centru, chiar în inima României
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Actorul român dependent de isex, pe care îl trimitea soția la femei. A fost și legionar
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Danemarca finanțează producția de arme în Ucraina pentru a accelera livrările și a reduce costurile
MediaFlux
Românii nu vor mai putea juca câți bani vor la păcănele și pariuri. Ce prevede un nou proiect de lege
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti