Colegiul Medicilor nu susţine cardul de sănătate şi dosarul electronic

Colegiul Medicilor din România nu susţine cardul de sănătate şi nici dosarul electronic pentru că acestea nu constituie "o prioritate pentru actul medical", a declarat marţi la o dezbatere preşedintele CMR, Vasile Astărăstoae.
Romania TV
25 nov. 2014, 10:39
Colegiul Medicilor nu susţine cardul de sănătate şi dosarul electronic

Potrivit reprezentantului CMR, în lume există doar două ţări care au implementat dosarul electronic iar cardul de sănătate nu face altceva decât să spună dacă persoana este asigurată sau nu.

„Cardul împiedică desfăşurarea actului medical şi birocratizează. Viitoarea carte de identitate va cuprinde şi aceste elemente pe care le are cardul. Noi nu vom sabota, dar nu vom susţine cardul şi dosarul electronic. Vom susţine toate acţiunile Ministerului Sănătăţii şi ale CNAS, mai puţin aceste lucruri. Pe noi ne interesează actul profesional’, a mai spus Vasile Astărăstoae.

Citeşte şi Ai primit CARDUL DE SĂNĂTATE? Ce trebuie să faci cu el

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat joi că 85% dintre asiguraţi au primit cardurile de sănătate, punctând că au fost distribuite 11,4 milioane de carduri.

„Vă spun cifrele de azi (joi-n.r.) sunt 11,4 milioane de carduri care au ajuns deja prin Poştă la asiguraţi. Asta înseamnă că am ajuns aproape la 85% din numărul de asiguraţi care au primit carduri. Furnizorii încep să aibă şi cititoarele de carduri, au început să îl aibă şi medicii de familie, nu îl au încă toţi, dar până la sfârşitul anului îl vor avea toţi”, a spus Nicolae Bănicioiu, la Adevărul Live, potrivit Agerpres.

El a susţinut că distribuţia a mers mai bine decât se preconizase.

„Adică noi ne aşteptam să ajungem la finalul lunii noiembrie undeva la 80% cu distribuirea de carduri, asta înseamnă că se va termina distribuţia un pic mai devreme decât am preconizat”, a spus Bănicioiu.

CARDUL DE SĂNĂTATE: De când e obligatoriu şi cum îl activezi

Ministrul Sănătăţii a punctat că de la 1 ianuarie 2015 cardul de sănătate va deveni funcţional, iar după trei luni va deveni obligatoriu.

În privinţa dosarului electronic, ministrul a spus că acesta va fi funcţional din 2015 şi va fi extins pentru toţi furnizorii de servicii medicale, inclusiv către laboratoarele de analize medicale.

„În momentul de faţă sunt 3 milioane de dosare iniţializate şi ne pregătim acum cu normele metodologice de funcţionare şi completare a dosarului, adică hotărârea de Guvern care să prevadă aceste norme, ceea ce cred eu că poate intra în Guvern mai devreme de finalul anului”, a spus Bănicioiu.

Ministrul a mai precizat că în 2015 biletul de trimitere va fi electronic, implementarea lui urmând să fie făcută până în decembrie anul viitor, adăugând că şi concediile medicale vor fi informatizate.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ridicarea ștergătoarelor în parcare se lasă cu dosar penal. Când gestul de răzbunare aparent banal devine infracțiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării