Comandantul american al forţelor NATO în Afganistan, implicat în scandalul Petraeus

Generalul american John Allen, comandantul forţelor NATO în Afganistan, este anchetat pentru că a trimis e-mailuri "inadecvate" unei femei din cadrul scandalului sexual în care este implicat fostul director al CIA David Petraeus, a anunţat marţi un oficial american din cadrul Apărării, relatează AFP.
Romania TV
13 nov. 2012, 08:00
Comandantul american al forţelor NATO în Afganistan, implicat în scandalul Petraeus

Informaţie reprezintă o nouă lovitură de teatru în scandalul care a izbucnit în urmă cu câteva zile, după realegerea preşedintelui Barack Obama.

Un oficial din cadrul Pentagonului le-a declarat jurnaliştilor că FBI a descoperit 30.000 de pagini de corespondenţă între generalului John Allen şi Jill Kelley, unul dintre personajele-cheie ale scandaului care l-a determinat pe fostul general şi director al CIA David Petraeus să îşi dea demisia, săptămâna trecută, din cauza unei relaţii extraconjugale.

Kelley a informat FBI că a primit mesaje de ameninţare. În urma anchetei s-a dovedit că Paula Broadwell, biografa şi amanta lui Petraeus, a trimis aceste mesaje. FBI a descoperit ulterior schimbul de mesaje dintre Paula Broadwell şi directorul CIA, care au condus la izbucnirea scandalului.

Aceste informaţii au fost oferite jurnaliştilor la bordul avionului în care se află secretarul american al Apărării, Leon Panetta.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul de muncă plătit cu peste 1.000 de euro lunar. Se oferă și un bonus consistent la angajare, dar și alte beneficii
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Păcăleala în care sunt prinși șoferii. Se pierd sume uriașe
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB lansează biletele pentru meciul cu Olympique Lyon din optimile Ligii Europa
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe