Comercializarea porcilor din gospodărie este ilegală! Noi reguli ANSVSA pentru fermieri

Ţăranii care cresc porci în propria gospodărie vor fi obligați să respecte o serie de reguli dacă vor să își păstreze animalele.
Filip Stan
18 ian. 2023, 11:39
Comercializarea porcilor din gospodărie este ilegală! Noi reguli ANSVSA pentru fermieri

Românii care cresc animale în gospodării vor fi nevoiți să le înregistreze oficial și să le asigure condițiile de trai specifice speciei. Noua lege vine de la un Ordin al ANSVSA, publicat în Monitorul Oficial, și spune animalele de casă nu vor mai putea fi sacrificate pentru comercializări nefiscalizate, ci doar pentru consum propriu.

Noul Ordin al ANSVSA, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a publicat o lege în Monitorul Oficial, prin care gospodarii nu își vor mai putea sacrifica animalele, decât pentru uz propriu. De asemenea, veterinarii vor fi nevoiți să facă inventarul pentru fiecare gospodărie pentru a se asigura că au numărul de animale declarate.

Vândutul animalelor de bătătură pentru consum este acum ilegal

Autoritățile au trebuit să vină cu o modalitate de a răspândi pesta porcină africană. Aceasta este cea mai răspândită în cazul mistreților, însă autoritățile nu au vrut să deranjeze fondurile de vânătoare, lovind astfel zonele gospodăriilor independente.

Noi reguli pentru micii crescători de porci. Țăranii au voie să dețină maxim 15 porcine

Noua normă ANSVSA stabilește reguli stricte care fac o posibilă comercializare a cărnii de porc de bătătură imposibilă. Gospodarii sunt acum obligați să își înregistreze fiecare animal, la veterinar, unde se va ține o arhivă cu acestea. Sacrificarea unui animal pentru consum se va putea face doar în urma obținerii de permisiune de la autorități.

Porci cu buletin

Tot în urma ordinului publicat se va presupune ca orice animal, fie el microcipat sau ștanțat (este obligatoriu să fie una dintre aceste două), trebuie să dețină documente necesare pentru circulație. În această categorie de animale cărora le trebuie certificate de transport intră speciile de bovine, ovine, caprine, porcine, camelide, cervidee și reni.

Acestea trebuie identificate și înregistrate, iar proprietarul trebuie să aibă documente de circulație, iar în calcul special al camelidelor, cervideelor și al renilor, documentul specific de identificare unic pe viață.

Bovinele, ovinele, caprinele, porcinele, camelidele, cervidele și renii existente/existenți pe teritoriul României vor fi supuse/supuși procesului de identificare și înregistrare prin crotalie convențională, crotalie electronică, transponder tip bolus, transponder injectabil sau tatuaj. Datele înregistrate oficiale ale animalelor vor rămâne în baza de date al Sistemului Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIÎA).

Sorin Ovidiu Vîntu, previziune alarmantă: „Urmează focar de pestă porcină. E atac bioterorist la adresa poporului român. Nu întâmplător apar boli în România”

Procedeul de Funcționalitate al unei gospodării

În România, fiecare exploatație, indiferent dacă este profesională sau nonprofesională, trebuie înregistrată în SNIÎA prin intermediul unui cod unic alfanumeric generat de medicul veterinar de liberă practică sau de DSVSA pentru exploatațiile comerciale.

Gospodarii care doresc să deschidă o exploatație nonprofesională, cum ar fi o fermă de suine de subzistență cu maximum 5 capete, trebuie să înștiințeze medicul veterinar de liberă practică împuternicită, furnizând informații despre speciile de animale și documente precum cartea de identitate a proprietarului și documente de proprietate pentru terenul destinat exploatației. Medicul veterinar va verifica spațiul și condițiile de biosecuritate pentru a permite înregistrarea exploatației, potrivit Național.

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, țăranii care cresc porci în propria gospodărie vor fi obligați să respecte o sereie de reguli dacă vor să își păstreze animalele.

Proprietarii de porci vor avea, conform proiectului de HG al ANSVSA, următoarele obligații:

  1. Operatorul are obligația de a solicita înregistrarea exploatației în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA);
  2. Operatorul are obligația de a asolicita identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de date, componentăa a SNIIA, precum și a tuturor mișcărilor și evenimentelor care au loc în exploatație cu privire la porcine, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare;
  3. Operatorul are obligația respectării cerinței de a achiziționa porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerințelor legale în vigoare și dacă sunt însoțite de documentele prevăzute de legislația în vigoare;
  4. Operatorul are obligația să solicite înregistrarea în Baza Națională de Date a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislația în vigoare;
  5. Operatorii au obligația respectării următoarelor cerințe minime de biosecuritate pentru exploatațiile nonprofesionale:

Citește și: Cât costa la finalul anului 2022 un purcel pentru îngrășat în Danemarca, țara din care și România importă un număr mare de porci

  • să dețină porcinele în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deținute din alte exploatații sau cu porci sălbatici;
  • să ofere facilități pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării încălțămintei la intrarea și ieșirea în/din adăpostul porcinelor și spălarea mâinilor;
  • să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, atât la intrarea, cât și la ieșirea din adăpost;
  • să nu intre în adăpostul de porcine, timp de 48 de ore, dacă participă la activități de vânătoare;
  • să notifice medicul veterinar de liberă practică împuternicit/ medicul veterinar oficial cu privire la:
  1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor
  2. orice sacrificare de urgență efectuată în exploatație, precum și orice modificare constatată la nivelul carcasei și/sau organelor;
  3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deține în exploatație în termen de maximum 24 de ore;

Citește și: Bărbat găsit mort în gospodărie, după ce a fost sfâșiat de porci

  • echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploatație să fie folosite exclusiv acestei activități;
  • să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;
  • să dețină maxim 15 porcine;
  • să  nu deținp în exploatație masculi necastrați în vârstă de peste patru luni;
  • să notifice medicul veterinar de liberă practică împuternicit deținerea de scroafe pentru însămânțare artificială în vederea luării în evidență de către acesta.

„Procedura de notificare și înregistrare a scroafelor pentru reproducție din exploatațiile nonprofesionale se stabilește prin ordin comun al președintelui Autorității Naționale Sanitaere Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, 

potrivit proiectului ANSVSA.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Orașul în care poți să primești o casă fără să plătești nimic: „Tot ce ai nevoie este…”
Capital.ro
Reguli noi la ITP și la înmatricularea mașinilor! Se introduc certificate digitale de înmatriculare şi de testare periodică a vehiculelor
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
„Du-te dracu'!”. Ceartă violentă la Casa Albă, sub nasul lui Donald Trump. „Comportamentul lui Elon începe să fie obositor”
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei regiuni din România vor fi lovite de ciclonul ce a generat cod roșu în Europa
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Cât costă trei nopți de cazare în hotelurile vedetelor noastre, în minivacanța de 1 Mai 2025
Cancan.ro
BREAKING! Tânăra actriță a fost găsită moartă Era și însărcinată 🥺
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit unul dintre cei mai iubiți și respectați actori ai generației de aur
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
MediaFlux
Facturile la energie NU sar în aer de la 1 iulie. Ce pregătește Guvernul pentru românii vulnerabili
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”