Comisar de la Protecţia Consumatorului acuzat că ar fi luat mită o minge, chifteluţe şi pască

Un comisar OPC din Iaşi a fost trimis în judecată de procurori după ce a luat mită o minge, chifteluţe şi pască. Toate valorează sub 330 de lei, în timp ce cheltuielile statului cu acest dosar au fost de 25 de ori mai mari.
Romania TV
07 feb. 2017, 08:54
Comisar de la Protecţia Consumatorului acuzat că ar fi luat mită o minge, chifteluţe şi pască

Dana Mihaela Darie a fost supravegheată de ofiţeri inclusiv într-un sat de lângă Paşcani. Acolo, comisarul OPC a fost surprinsă ieşind din magazin cu o minge pe care nu ar fi plătit-o. Procurorii spun că aveau bănuieli că funcţionarul ia mită sistematic, însă nu au putut proba decât aceste mici „atenţii”.

Printre cei care i-ar fi dat mită comisarului Darie se numără şi reprezentanţii unui important hipermarket. În timpul unui astfel de control, înainte de Sărbătorile Pascale din 2016, Darie ar fi dat comandă de doi cozonaci, o pască, un drob de miel şi un kilogram de chifteluţe din carne de pa­săre. Comanda ar fi fost preluată de o reprezentantă a magazinului, din acest motiv, spun procurorii, comisarul Darie crezând că va primi gratuit produsele.

Reprezentanţii hipermarketului au declarat că au dorit astfel să păstreze o relaţie bună cu reprezentantul Protecţiei Consumatorului, scrie ziaruldeiasi.ro.

Darie a fost desemnată, la finele anului 2015, să meargă în controale alături de comisarul Leonida Barbu, condamnat la rândul său, săptămâna trecută, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru mai multe fapte de luare de mită.

Comisar de la Protecţia Consumatorului, pus de soţie să returneze pantofii luaţi drept mită în timpul unui control

O primă faptă imputată comisarului este datată de procurori pe data de 19 noiembrie 2015, atunci când Darie şi Barbu au mers la un control la un magazin din incinta Moldova Mall. Cei doi comisari ar fi verificat încălţămintea din magazin şi au constatat că acestea sunt etichetate legal. Cu toate acestea, cei doi ar fi luat fiecare câte o pereche de încălţăminte, Darie luând o pereche de ghete de 250 de lei.

„Având în vedere faptul că inculpata era în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi tocmai încheiase un act de autoritate pe care îl adusese la cunoştinţa operatorului economic, administratorul firmei nu a îndrăznit să solicite celor doi să plătească produsele pe care le-au luat, de teamă să nu fie sancţionată”, se arată în rechizitoriul obţinut de Ziarul de iaşi.  În timpul anchetei, procurorii au căutat ghetele, însă nu le-au găsit la percheziţii.

Dosarul a fost finalizat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a fost înaintat instanţei de judecată. Anche­ta­torii au cheltuit în jur de 8.300 de lei pentru a demonstra că Dana Mihaela Darie, comisar CJPC, ia mită, însă nu au putut proba decât trei fapte de corupţie, constând în bunuri de o valoare infimă şi cu o valoare totală de 25 de ori mai mică decât costul total al anchetei, pe care, dacă va fi găsită vinovată, va trebui să îl achite. Avo­caţii ei sunt încrezători însă că vor demonta acuzaţiile în instanţă şi că Darie va fi declarată nevinovată.

Citeşte şi Poliţist condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită

 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri