„Secretarul de stat Francisk Iulian Chiriac a efectuat în aceeași zi o vizită la acest spital. În urma discuției purtate cu managerul unității medicale și cu doamna Silvia Costinean, a rezultat că opiniile doamnei doctor au fost exprimate pe fondul unei stări tensionate existente între aceasta și un coleg. Pentru elucidarea aspectelor menționate, conducerea spitalului a decis convocarea Comisiei de Disciplină, urmând să prezinte ministrului Sănătății raportul cu privire la măsurile luate„, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Sănătăţii.
Într-o postare pe pagina de Facebook, medicul Silvia Costinean de la Spitalul „Marie Curie” susținea că unele gesturi ale unor asistente medicale din spital pun în pericol siguranța și sănătatea pacienților. „Acestor asistente, tocmai lor, li se ia apărarea; ele fac și desfac pe secția asta, ele, care fac orice altceva, numai să se ocupe de copii nu…„, susținea doctorul.
Citeşte şi: Patru COPII au fost OPERAŢI PE CORD la Spitalul „Marie Curie” din Capitală