Comisia Europeană continuă procedura împotriva Poloniei privind încălcările statului de drept

Comisia Europeană a anunţat miercuri că va trece la noi paşi în procedura sa legală împotriva Poloniei, intensificând eforturile de combatere a încălcărilor statului de drept în blocul comunitar, potrivit Agerpres.
Filip Stan
17 iul. 2019, 16:11
Comisia Europeană continuă procedura împotriva Poloniei privind încălcările statului de drept

Executivul UE a anunţat că va merge mai departe cu o procedură de infringement existentă împotriva Varşoviei în legătură cu o serie de legi care permit ca decizii ale judecătorilor de la tribunalele ordinare să fie supuse unor anchete sau chiar sancţiuni. Comisia are îndoieli şi asupra independenţei noii camere disciplinare din cadrul Curţii Supreme poloneze, ai cărei membri sunt numiţi şi care vor avea sarcina de a monitoriza şi potenţial de a sancţiona judecătorii din instanţele inferioare.

Chestiunea protejării statului de drept a făcut ca Bruxellesul să facă demersuri împotriva unor state membre, inclusiv Polonia, care au contestat prerogativele Comisiei în acest sens. În aprilie, Comisia a notificat oficial Varşovia privind preocupările sale că reformele care vizează camera disciplinară a Curţii Supreme permit amestecul politic, potrivit Agerpres.

Comisia Europeană a precizat miercuri că a dat termen Poloniei două luni pentru a răspunde, dar că încă nu a fost convinsă că preocupările sale au fost abordate. Executivul UE a trimis acum o cerere oficială de conformare cu legislaţia UE, un aşa-numit aviz motivat, a precizat Comisia. Următorul pas ar putea fi acţionarea Poloniei în judecată la Curtea de justiţie a UE. Vicepremierul polonez Jacek Sasin a declarat că decizia este o „o tentativă disperată de a încinge disputa între Polonia şi UE”, în cadrul unui interviu pentru postul TVN24 difuzat înainte de anunţul Comisiei.

Comisia a declanşat alte două proceduri de infringement împotriva Poloniei, dintre care una în iulie 2017 privind reforma tribunalelor ordinare şi o alta în iulie 2018 privind reforma Curţii Supreme. În aceste două cazuri, absenţa răspunsurilor satisfăcătoare din partea Varşoviei a dus la sesizarea Curţii de justiţie a UE, informează Agerpres. .

Executivul comunitar va prezenta de acum înainte „un raport anual privind toate statele membre” ale UE, în scopul facilitării depistării „precoce” a problemelor emergente. De asemenea, ea vrea să întărească sistemul procedurii de infringement şi să solicite „măsuri provizorii şi proceduri accelerate în caz de nevoie”.

De asemenea, va avea loc o campanie de promovare a „culturii comune a statului de drept”, în special prin organizarea unei „manifestări anuale consacrate dialogului cu societatea civilă”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI