Cu prilejul vizitei pe care o efectuează joi la Bruxelles, președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că țara sa a obținut ‘rezultate concrete’ în implementarea reformelor în domeniile combaterii corupției, justiției și afacerilor interne. ‘Ucraina, în ultimele zile și ore, a efectuat reforme uriașe’, a spus Juncker. ‘Acești pași ne vor permite să facem o propunere pentru liberalizarea regimului de vize în aprilie’, a adăugat el.
Poroșenko a declarat joi că țara sa își va îndeplini toate angajamentele prevăzute în acordurile de pace referitoare la estul Ucrainei, acuzând în același timp Rusia că nu a făcut la fel.
Kievul și mai multe puteri occidentale au acuzat Moscova că alimentează conflictul, furnizând arme și trupe pentru separatiști, acuzații respinse de Rusia, informează Agerpres.
Citeşte şi Ucraina: Parlamentul de la Kiev adoptă LEGEA ANTICORUPŢIE, crucială pentru regimul fără vize
Petro Poroșenko urmează să se întâlnească joi cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele francez Francois Hollande, potrivit unor surse diplomatice.
În cadrul convorbirilor cu Jean-Claude Juncker și cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, a mai fost abordată și chestiunea actualei crize politice din țară, a spus Poroșenko. Coaliția aflată la guvernare în Ucraina și-a pierdut majoritatea legislativă în Ucraina luna trecută. Președintele ucrainean și-a exprimat speranța că această criză va fi rezolvată ‘până la finalul acestei luni’.
Poroșenko a precizat că se va întâlni din nou cu liderii UE la summitul din 19 mai.