Comisia Europeană propune noi măsuri pentru a soluţiona problema exploziei preţului gazelor naturale

Comisia Europeană a propus marţi noi măsuri pentru a soluţiona problema preţului ridicat al gazului, urmând să folosească 40 de miliarde de euro pentru a ajuta gospodăriile şi companiile care suferă de pe urma facturilor energetice ridicate.
Filip Stan
18 oct. 2022, 18:53
Comisia Europeană propune noi măsuri pentru a soluţiona problema exploziei preţului gazelor naturale

Banii ar urma să provină din resurse neutilizate pentru dezvoltare regională în UE şi să fie orientaţi spre măsuri de ajutor în statele membre, arată propunerea pe care o face Comisia Europeană şi care face parte dintr-o serie de măsuri pentru combaterea preţurilor ridicate ale energiei.

Propunerile, care au nevoie de aprobarea statelor membre, constituie cel mai recent efort al blocului comunitar pentru a face faţă creşterii preţurilor energiei, în special după ce Rusia a redus livrările în urma invadării Ucrainei.

Pachetul de măsuri include, de asemenea, un cadru pentru achiziţii de gaz comune. În luna martie a acestui an, statele membre ale UE au decis să achiziţioneze gaz împreună, în vederea ameliorării poziţiei lor pe piaţă, însă de atunci s-au înregistrat doar progrese minore.

„Prin această propunere de astăzi, facem operaţionale achiziţiile comune”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă la Strasbourg.

„Ştim că cererea de energie a Europei este foarte mare. Aşadar, este logic ca, în loc să îşi facă unul altuia concurenţă, statele membre şi companiile energetice să trebuiască să-şi sporească puterea lor de achiziţii comune”, a subliniat Von der Leyen.

Citeşte şi: Unde se câştigă cele mai mari salarii din România. Care este locul de muncă remunerat cu 40.000 de lei

Mai multe state membre, printre care Italia, Polonia, Grecia şi Belgia, solicită de câteva săptămâni o plafonare a preţului gazului, în timp ce altele, precum Germania şi Ţările de Jos, au exprimat temeri privind securitatea livrărilor.

Anterior, Ursula von der Leyen a avansat ideea limitării preţului gazului. Propunerea de marţi a CE include această opţiune doar ca ultimă soluţie.

În propunerile prezentate marţi de Comisie este inclusă şi ideea creării unui mecanism de alocare a gazului pentru statele membre afectate de o situaţie de urgenţă, la nivel regional sau la nivelul UE. În plus, Comisia va realiza o evaluare asupra instrumentului REPowerEU pentru a accelera tranziţia către energie curată şi a evita fragmentarea pieţei unice.

De asemenea, executivul UE propune o utilizare ţintită flexibilă a fondurilor aferente politicii de coeziune pentru a limita impactul actualei crize energetice asupra cetăţenilor şi companiilor.

Şefa executivului comunitar va prezenta noile propuneri miercuri în plenul Parlamentului European, iar joi şi vineri liderilor statelor membre UE, care se reunesc la Bruxelles.

Citeşte şi: Lucian Heiuș, despre controalele fiscale în 2023. Cine sunt contribuabilii vizați de ANAF

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii, în fața unui eveniment istoric. Se întâmplă pe 31 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
În al treilea an de conflict, Ucraina și Rusia își intensifică acțiunile militare și diplomatice
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!