Conform Directivei privind stocurile petroliere, statele membre au obligaţia de a asigura menţinerea şi disponibilitatea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere a Uniunii Europene.
La 20 noiembrie 2015, Comisia a reamintit României obligaţiile ce îi revin în temeiul Directivei privind stocurile petroliere, printre care obligaţia de a dispune de proceduri de urgenţă şi de un plan de urgenţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare, dar şi obligaţia de a asigura un cadru clar şi eficace pentru ca operatorii să îşi poată delega obligaţiile de stocare, potrivit Agerpres.
Comisia a pus în discuţie şi faptul că legislaţia română interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garanţii reale, adică drept active oferite ca garanţie pentru a obţine un împrumut, ceea ce ar putea face mai dificilă îndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a deţine stocuri.
Întrucât România nu a abordat aceste aspecte, Comisia i-a adresat un aviz motivat la 18 noiembrie 2016. În consecinţă, Comisia a decis acum să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a UE. Directiva privind rezervele petroliere (Directiva 2009/119/CE a Consiliului) impune statelor membre obligaţia de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere şi oferă UE siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere, potrivit Agerpres.
În acest context, statele membre trebuie să dispună de proceduri şi planuri corespunzătoare pentru situaţii de urgenţă, astfel încât să facă faţă eventualei apariţii a unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare. În plus, statele membre pot impune companiilor obligaţii de a deţine rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere în anumite limite. Companiile cărora li se impun astfel de obligaţii trebuie, de pildă, să le poată delega pe teritoriul UE în anumite condiţii şi cu anumite limitări. Directiva privind stocurile petroliere trebuia transpusa până la 31 decembrie 2012.