Comisia juridică a Senatului, raport pozitiv pentru proiectul Legii de aprobare a OUG 14 din 2017

Senatorii au adoptat, în unanimitate, proiectul de Lege de aprobare a OUG 14/2017 prin care a fost abrogată controversata OUG 13/2017. Şedinţa a fost marcată de mai multe dueluri verbale: preşedintele Comisiei juridice, Şerban Nicolae (PSD), i-a cerut reprezentantei Ministerului Public să plece de la şedinţa comisiei întrucât nu a fost invitată.
Filip Stan
13 feb. 2017, 17:12
Comisia juridică a Senatului, raport pozitiv pentru proiectul Legii de aprobare a OUG 14 din 2017

Raportul favorabil a fost dat cu unanimitate de voturi. Textul propriu-zis al OUG 14 a suferit o singură modificare. Astfel, a fost eliminat din textul ordonanţei modificarea a articolului 25 din Codul de Procedură Penală, la propunerea USR.

Proiectul de aprobare a ordonanţei va ajunge, marţi, în şedinţa de plen a Senatului.

În cadrul dezbaterilor a apărut un moment mai tensionat în care preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, a cerut reprezentantei Ministerului Public să părăsească şedinţa întrucât nu a fost invitată şi nici nu a ajuns la comisie o adresă referitoare la prezenţa sa.

OUG de abrogare a Ordonanţei de Urgenţă 13, privind modificarea Codurilor penale, a introdus o măsură pentru punerea în acord a legii cu o decizie a Curţii, care solicita eliminarea unei prevederi, care este însăe menţinută în Codul de procedură penală, fiind eliminată litera imediat următoare, care nu are probleme de constituţionalitate.

Eroarea se referă la articolul 25 al Codului de procedură penală. Articolul spune că, în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. Procesul penal poate fi încheiat în mai multe feluri, care sunt explicitate în articolul 16. La litera f) a acestui articol, sunt incluse şi „amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică” sau radierea persoanei juridice.

În cadrul unui proces, a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, în urma căreia CCR a decis, în 2016, că lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile este neconstituţională în cazul în care încetarea procesului penal a intervenit ca urmare a prescripţiei. Cu alte cuvinte, prescripţia unei fapte penale nu justifică încheierea acţiunii civile împotriva pârâtului.

„Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Braşov – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 9.552/197/2014 şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale”, se arată în decizia CCR.

Astfel, trebuia din articolul 25 eliminată referinţa la articolul 16, alin. 1, litera f). OUG de abrogare a Ordonanţei de Urgenţă numărul 13 elimină însă un articol constituţional, respectiv litera g), imediat următoare literei f) în textul original. Se elimină astfel încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.

În vigoare ar fi fost un articol al Codului de procedură penală declarat neconstituţional.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
De duminică, 2 februarie 2025, de la ora 8, patru zodii într-o eră de vis. Se adună cele bune în viața lor
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Cartea de identitate va fi introdusă din 31 martie 2025
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Întâmpinarea Domnului. Rugăciunea puternică ce se rostește astăzi. Ne ferește de necazuri
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care stau la bloc. Trebuie să notifice neapărat: E scris clar în lege
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Programul de rachete balistice al Rusiei, în impas din cauza lipsei de expertiză ucraineană
MediaFlux
SE DAU 200 de LEI la PENSIE, dar de la ANUL! Anunț pentru cinci milioane de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte