Comisia juridică din Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a legii CSM

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii.
Romania TV
25 iun. 2018, 14:17
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a legii CSM

Au fost exprimate 19 voturi pentru respingerea cererii, aparţinând deputaţilor majorităţii, iar 9 voturi ale parlamentarilor opoziţiei au fost împotriva respingerii.

Comisia a respins toate amendamentele depuse de deputatul USR Stelian Ion la acest act normativ.

Înainte de dezbatere, deputaţii PNL şi USR au solicitat amânarea discutării cererii de reexaminare a legii CSM pe motiv că nu au primit la timp textul solicitării făcute de preşedinte şi nu au avut timp să o studieze.

„Aţi întârziat suficient punctul de vedere, nu mai pierdem timpul cu verificarea”, a replicat preşedintele comisiei, social-democratul Eugen Nicolicea, transmite Agerpres.

Raportul Comisiei juridice de respingere a cererii de reexaminare a legii CSM urmează să intre marţi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis săptămâna trecută Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea CSM şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei Justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/ sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, afirma şeful statului în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster