VOT-SURPRIZĂ la Comisia juridică pentru ARESTAREA lui Darius Vâlcov. Scorul a fost 5-5 VIDEO

Senatorii jurişti s-au întrunit, marţi, pentru a da aviz cererii DNA privind reţinerea şi arestarea fostului ministru al Finanţelor, senatorul PSD, Darius Vâlcov. La vot, scorul a fost însă egal. Solicitarea a primit 5 voturi "pentru" şi 5 voturi"contra", înregistrându-se şi o abţinere. Decizia finală va aparţine, miercuri, plenului Senatului.
Filip Stan
24 mart. 2015, 08:56
VOT-SURPRIZĂ la Comisia juridică pentru ARESTAREA lui Darius Vâlcov. Scorul a fost 5-5 VIDEO

Senatorii din Comisia Juridică s-au pronunţat asupra solicitării DNA de reţinere şi arestare a lui Darius Vâlcov cu 5 voturi pentru, 5 împotrivă și o abținere.

Preşedintele Comisiei, Cătălin Boboc, a precizat că, în urma înregistrării votului de egalitate, raportul comisiei este negativ, plenul urmând a decide în acest caz.

Boboc a precizat, la finalul şedinţei, că votul colegilor jurişti a fost de cinci voturi „pentru” şi cinci voturi „împotrivă”, înregistrându-se şi o abţinere.

„Nu putem transmite plenului un raport favorabil asupra acestei solicitări. E votul exprimat de colegii mei, probabil fiecare va dori sau nu să îl explice. Din păcate, nu reuşim să avem o practică unitară pe acest subiect şi poate tratăm lucrurile prea subiectiv”, a explicat Cătălin Boboc.

El a mai spus că plenul Senatului este cel care va decide, la final, avizul comisiei juridice fiind unul de recomandare.

În Comisia juridică, puterea are cinci reprezentanţi, PNL tot cinci, iar UDMR unul. Cei de la PNL au precizat că ei au votat pentru încuviințarea arestării preventive, în timp ce PSD a refuzat să-și dezvăluie modul în care au votat senatorii.

CITEŞTE ŞI Darius Vâlcov, o nouă cerere de arestare. Lingouri de aur, bani şi tablouri găsite în seiful fostului ministru

Senatorul Darius Vâlcov a participat, la şedinţa Comisiei juridice, în care s-a discutat dosarul trimis de DNA, în care se cere reţinerea şi arestarea sa preventivă.

Fostul ministru a precizat, la final, că a dat o declaraţie în faţa comisiei şi că îşi va susţine nevinovăţia în plen, miercuri.

„Am dat o declaraţie în faţa comisiei, acum comisia va delibera. Aşteptăm rezultatul şi, binenţeles, mâine voi fi în Parlament pentru a-mi susţine nevinovăţia şi în faţa colegilor din Senat”, a spus Darius Vâlcov.

El nu a dorit să comenteze acuzaţiile care i se aduc de către procurori. „Am răsfoit dosarul împreună cu avocaţii, aici ( la comisia juridică, nr) mai puţin”, a mai spus Vâlcov.

Şedinţa Comisiei juridice a început la ora 13.00, iar Darius Vâlcov a venit pentru a-şi pleda cauza în faţa comisiei. Preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat că dosarul care îl vizează pe Darius Vâlcov are şapte volume şi aproximativ 2700 de pagini.

Boboc a mai spus că fostul ministru Darius Vâlcov a fost invitat încă de luni la lucrările comisiei juridice şi şi-a confirmat prezenţa, adăugând că acesta este motivul pentru care cei din comisie eu deschis dosarele încă de luni seara, pentru a prelungi termenul, în condiţiile în care vorbim de un calendar strâns al dezbaterilor, pe acest dosar.

„Astăzi, la ora 13.00, sper să ieşim cu raportul, să îl depunem, pentru ca mâine ( miercuri. nr) să fie pus pe ordinea de zi a plenului Senatului, în termenul legal”, a mai afirmat Cătălin Boboc.

El a menţionat că, din ceea ce a discutat cu colegii din comisie, „toată lumea consideră că este oportun să finalizeze raportul marţi”.

Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor, acuzat de trafic de influență, a ajuns vineri la Senat.

Citeşte şi: Cine va fi noul ministru de Finanţe. Întâlnire PONTA-IOHANNIS, la Cotroceni

Dacă senatorii vor da un vot pozitiv, Darius Vâlcov va putea fi reţinut şi, ulterior, în baza unei decizii a instanţei supreme, arestat. Dacă nu, acesta va fi cercetat în libertate.

Procurorul general, Tiberiu Nițu, a transmis joi ministrului Justiției cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influență.

DNA cere arestarea lui DARIUS VÂLCOV, ministru demisionar al Finanţelor şi senator PSD, acuzat de procurori că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.

Citeşte şi: DNA cere ARESTAREA lui DARIUS VÂLCOV. Ministrul, acuzat că a primit mită 2 milioane de euro

Potrivit referatului procurorilor, Darius Vâlcov s-ar fi întâlnit cu apropiați ai săi într-un cimitir din București şi ar fi primit şpaga în pungi de plastic, în tranșe cuprinse între 400.000 și 1.000.000 de lei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH