„În cadrul şedinţelor, părţile analizează cooperarea regională şi militară dintre instituţiile de apărare ale celor două state, precum şi perspectivele de intensificare a acesteia. Subiectele principale vizează, în special, reforma sectorului de apărare şi realizările pentru 2018, cooperarea în domeniul planificării apărării şi cel logistic, învăţământul militar, participarea la exerciţii militare şi medicina operaţională”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Chişinău.
Grupul de experţi din România a avut o întrevedere cu secretarul general de stat, Radu Burduja, pentru a discuta despre sprijinul acordat de Guvernul României la modernizarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova. „Radu Burduja a apreciat oferta educaţională pentru militarii moldoveni în instituţiile de profil din România, asistenţa pentru elaborarea documentelor strategice – Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Militară – şi instruirea efectivului moldovenesc în cadrul unor exerciţii bilaterale şi multinaţionale în comun cu militarii români”, au informat reprezentanţii Ministerului Apărării al Republicii Moldova.
Citeşte şi Moscova este cu ochii pe planurile SUA de desfăşurare a sistemului de apărare THAAD în România
Reuniunile Comisiei mixte se desfăşoară anual, în conformitate cu articolul 5 al Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012. Prima reuniune a Comisiei mixte moldo-române în domeniul apărării a avut loc în 21 septembrie 2015, în Republica Moldova.