Comoara, alcătuită din obiecte din aur cu o valoare totală de 300.000 de dolari, a fost descoperită de familia Schmitt, vânători de epave, la 140 de metri în largul oraşului Fort Pierce, situat la 200 de kilometri nord-est de Miami.
Printre piesele descoperite, un lanţ fin din aur cu o lungime de 19 metri care cântăreşte 1,3 kilograme, cinci piese din aur şi un inel din aur care se aflau la numai 4,5 metri de fund, a precizat unul dintre scufundători, Eric Schmitt, la postul local de televiziune WPTV.
„La început am fost foarte tensionaţi, însă după aceea am plâns”, a adăugat Eric.
Brent Brisben, cofondatorul companiei de căutare a epavelor 1715 Fleet – Queens Jewels LLC, cu care familia Schmitt este sub contract, a menţionat că vasul făcea parte dintr-o flotă spaniolă de 11 nave care a naufragiat în 1715 din cauza unui uragan. În urma accidentului, peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa.
Flota se îndrepta spre Spania după ce părăsise Havana şi, conform documentelor, avea la bord o comoară în valoare de 400 de milioane de dolari, dintre care 175 de milioane au fost recuperate.
Drepturile în zonă îi aparţin lui Brent Brisben, însă, potrivit legii din Florida, statul ia o cincime dintre piese pentru a le expune în muzee, iar restul se împarte în acest caz între compania respectivă şi familia Schmitt.