Compania lui Umbrărescu riscă întârzierea termenului pentru drumul expres Craiova-Piteşti. La autostrada Moldovei, lucrările sunt în grafic

Asociaţia Pro Infrastructura a vizitat şantierul drumului expres Craiova-Piteşti, iar observaţiile reprezentanţilor acesteia nu sunt deloc încurajatoare, arătând că, cel mai probabil, dacă lucrările companiei lui Umbrărescu (UMB) continuă în acelaşi ritm, termenul ar putea fi prelungit cu până la şase luni.
Mircea Filipescu
11 sept. 2023, 08:41
Compania lui Umbrărescu riscă întârzierea termenului pentru drumul expres Craiova-Piteşti. La autostrada Moldovei, lucrările sunt în grafic

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura observă că ritmul pe şantierele companiilor lui Umbrărescu a scăzut, faţă de cel cu care obişnuise, şi consideră că acesta ar putea fi un semn că omul de afaceri a contractat lucrări ce-i depăşesc capacitatea de livrare.

„Vedem un UMB obosit și întins dincolo de maximum pe 410 de kilometri de autostradă și drum expres, plus alte câteva proiecte mai mici. Iar cei aproape 32 de kilometri dintre Colonești și Pitești (Oarja) reflectă perfect noua realitate.

Lotul nu este ocolit nici de cel mai rușinos semn al mobilizării slabe: zonele verzi cu vegetație răsărită pe aliniamentul drumului după ce s-a decopertat terenul sau chiar s-au așternut straturi de umplutură. Nici nu ne aducem aminte ultima dată când am văzut așa ceva pe un șantier UMB.

Este drept, au fost (și mai sunt) blocaje birocratice independente de constructor, cum ar fi exproprierile suplimentare și aprobarea soluțiilor finale în nodul A1/Oarja și la Albota, dar și veșnicele păduri care trebuie scoase din circuitul forestier. Dar chiar și așa, cei de la UMB au front de lucru suficient unde pot munci nestingheriți… și nu o fac.

Umbrărescu poate recupera întârzierea

Așa că prognosticul nostru este rezervat: doar sperăm ca antreprenorul să nu iasă (prea tare) din termenul contractual, noiembrie 2024. Dar, cu mobilizarea actuală demnă mai degrabă de companii din Grecia, Italia și Turcia pe care nici nu vrem să le numim, UMB va ajunge la Pitești abia prin vara lui 2025.”, scrie siteul Pro Infrastructura.

Pe de altă parte, Asociaţia observă că, dacă se revine la ritmul cu care Umbrărescu a obişnuit, lucrările ar pute fi, totuşi, finalizate la termen.

„Cu alte cuvinte, antreprenorul trebuie să pună în teren aproximativ 75% în cele 15 luni rămase, 5% pe lună în medie. Perfect fezabil pentru acel UMB pe care-l știm.”, notează sursa citată.

Autostrada Moldovei prinde contur

Lotul 1 Ploiești-Mizil are o lungime de 21 kilometri, însă după un an de la intrarea în teren este la doar 20 % execuție și a primit o extensie de 5 luni, până în septembrie 2024. Antreprenorul general, Pizzarotti lucrează în asociere cu Retter România pentru partea de structuri și cu IBB. Recent, au fost montate primele grinzi la nodul rutier A 3 -A7, iar constructorul a anunțat că din 15 septembrie începe producția de grinzi pretensionate în șantier.

Merg greu lucrările și pe lotul 2 Mizil – Pietroasele (28 km) unde bulgarii de la Trace au întârzieri (detalii aici). Pe Lotul 3 Pietroasele – Buzău (14 km) contractul este contestat și a ajuns, din nou, la Curtea de Apel București cu termene 21 și 22 septembrie.

„Contractul a fost semnat în 07.06.2022 și are ordin de începere emis în 11.08.2022 cu termen de finalizare aprilie 2024. Constructorii sunt întârziați aproximativ 7-8 luni de zile. Momentan este greu de crezut că lotul va putea fi inaugurat în 2024.”, a transmis Asociația Pro Infrastructură.

Citeşte şi: An şcolar 2023-2024, schimbări majore. Tot ce trebuie să ştie elevii, părinţii şi profesori, se aplică din 11 septembrie

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Program de Paște 2025 pentru Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Profi, Penny sau Mega Image. Orarul supermarketurilor în perioada 18 – 22 aprilie
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
Playtech.ro
Alocaţie pentru copii 2025. Cine mai primeşte ajutorul de la stat în funcţie de...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Anunț de la Casa de Pensii. Document obligatoriu pentru pensionari
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Abia acum a ieșit la iveală al patrulea deces de la spitalul Sf. Spiridon din Iași. Este vorba de o doctoriță de 56 de ani
MediaFlux
Traian Băsescu intervine în alegeri! Anunț despre Nicușor Dan și Elena Lasconi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți