Compania Tarom a luat o decizie şocantă, care va afecta zeci de mii de români. Cursele spre Barcelona şi Viena vor fi suspendate pe termen nelimitat

Compania Tarom va supenda de la sfârşitul acestei luni zborurile către două destinaţii foarte căutate de români, Barcelona şi Viena, după cum relevă sursele consultate de boardingpass.com.
Daniel Spătaru
07 oct. 2022, 10:54
Compania Tarom a luat o decizie şocantă, care va afecta zeci de mii de români. Cursele spre Barcelona şi Viena vor fi suspendate pe termen nelimitat

Potrivit datelor disponibile în sistemul de rezervări de pe site-ul Tarom, cele două rute, Barcelona şi Viena, nu vor mai fi operate după data de 28 octombrie 2022. Mai mult decât atât, cele două rute nu mai apar nici în programul de zbor nici pentru sezonul de vară al anului 2023, care debutează la finalul lunii martie, scrie boardingpass.com.

În momentul de faţă, Tarom operează două zboruri pe săptămână între București și Viena, vinerea şi duminica, iar pe ruta București – Barcelona zboară de trei ori pe săptămână, miercurea, vinerea şi duminica.

Citeşte şi Noi probleme la TAROM. Compania Aeroporturi Bucureşti ia în calcul suspendarea prestării de servicii către compania aeriană

În aceste condiţii, pentru o deplasare cu avionul la Barcelona românilor le mai rămâne doar o singură variantă fără escală, compania low cost Wizz Air. În schimb, opţiunile sunt ceva mai multe pentru Viena, respectiv companiile Austrian Airlines, Ryanair şi Wizzair.

În sezonul de iarnă 2022/2023, compania aeriană de stat va opera zboruri regulate din București către 20 de destinații internaționale: Amman, Amsterdam, Atena, Beirut, Belgrad, Bruxelles, Budapesta, Cairo, Chișinău, Frankfurt, Istanbul, Londra, Madrid, Munchen, Paris, Praga, Roma, Salonic, Sofia și Tel Aviv.

Citeşte şi Grindeanu: „Blue Air va trebui să plătească atât despăgubiri pasagerilor pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM”. Reacţia companiei: „Nu apăsăm un buton şi pornim din nou”

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre