Companiile din economia socială pot primi ajutor de minimis de 40.000-100.000 de euro

Până pe 14 noiembrie 2016, peste 200 de întreprinderi cu activităţi în economia socială pot depune proiecte pentru a obţine fonduri europene sub formă de ajutor de minimis, cu o valoare între 40.000 şi 100.000 euro.
Iulian Tudor
22 sept. 2016, 11:28
Companiile din economia socială pot primi ajutor de minimis de 40.000-100.000 de euro

Ministerul Fondurilor Europene a deschis linia de finanţare europeană intitulată „Solidar- Sprijin pentru consolidarea economiei sociale”, primul apel din seria dedicată economiei sociale prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), informează MEDIAFAX. Ghidul Solicitantului este deja în spaţiul public, după ce, pe 23 august a fost dezbătut, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a finalizat normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii privind economia socială.

Citeşte şi Ministrul Muncii: Serviciile sociale sunt viitorul sistemului de protecţie, nu beneficiile

„În baza acestor norme, întreprinderile cu vocaţie socială vor putea să obţină un atestat de întreprindere socială, de la compartimentul de Economie Socială din cadrul Agenţiilor Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, până la sfârşitul acestui an”, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

Pentru ca procesul de absorbţie a fondurilor nerambursabile să fie accelerat, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea a anunţat că, în urma consultărilor, promotorii de proiecte care au calitatea de întreprinderi sociale nu sunt obligaţi să prezinte atestatul emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSV) la depunerea cererii de finanţare, ci după câştigarea finanţării, respectiv odată cu semnarea contractului. Depunerea proiectelor prin intermediul sistemului informatic MySMIS 2014, se poate face începând din acest moment şi se încheie în data de 14 noiembrie 2016.

Cu prilejul deschiderii apelului, MMFPSPV – autoritate de management în acest caz, alături de MFE- a înfiinţat un compartiment dedicat economiei sociale, care funcţionează în cadrul Direcţiei Politici de Ocupare Competenţe şi Mobilitate Profesională. Acesta se ocupă de elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul economiei sociale, promovarea şi sprijinirea întreprinderilor sociale şi, de asemenea, furnizează informaţii specifice persoanelor fizice şi juridice interesate. La nivelul ANOFM şi al fiecărei agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă au fost constituite compartimente specializate de economie socială, cu atribuţii privind informarea şi înregistrarea cererilor de atestare şi acordare întreprinderilor sociale a mărcii sociale.

Citeşte şi Guvernul a adoptat Strategia „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”.Ce facilităţi primesc peste 750.000 de români

Sunt eligibile companiile care au atestat de întreprindere socială care aplică pe AXA 4, „Incluziune socială şi combaterea sărăciei”, având ca prioritate promovarea antreprenoriatului social şi a integrării sociale pentru acces la ocupare profesională şi pentru consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă.

Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro şi stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe lume un băiețel după ce a fost supusă, de urgență, unei operații de cezariană / VIDEO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce ingrediente are supa mâncată de cea mai longevivă familie de pe glob. Nu lipsește de la masa de prânz
Capital.ro
Călin Georgescu nu-și mai poate ascunde trecutul. S-a aflat absolut tot: A fost omul..
Playtech.ro
Leguma care se pune la rădăcina butaşilor de trandafiri pentru a se prinde mai repede. Vei avea flori rezistente
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Se retrag SUA din România? Expert de la Washington: „Guvernul trebuie să prezinte planuri de apărare și pentru acest scenariu”
wowbiz.ro
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Spynews
Imagini senzaționale de la petrecerea de 86 ani a Irinei Loghin. Cine i-a fost alături la eveniment / FOTO
Spynews
Gestul romantic făcut de Sânziana Negru pentru iubitul ei, Ștefan Floroaica, în vacanța din Arabia Saudită. Actorul e plecat la Asia Express / FOTO
Evz.ro
Veste -șoc. Proprietarul celebrului restaurant, găsit mort în casă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
Mesajul dureros postat de familia lui Andrei Perneș înainte de înmormântare. Ți se rupe sufletul! „O să regret o viață..”
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Nimeni nu-i mai stă în cale. Anunț oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
substantial.ro
Jeff Bezos lansează un sondaj pentru noul James Bond: cine ar putea prelua rolul lui 007?
MediaFlux
NOUL IUBIT al DIANEI ȘOȘOACĂ! Cu cine l-a ÎNLOCUIT pe SILVESTRU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Atenție! Și anvelopele de iarnă vă pot pune în pericol. DETALIUL care îți poate salva viața