Companiile din Spania, obligate să răspundă în cel mult 3 minute. Proiectul le oferă consumatorilor dreptul de a fi preluați de o persoană, și nu de un chatbot, și va obliga companiile de utilități să răspundă plângerilor clienților în termen de două ore, a precizat ministrul.
Firmele sunt astfel obligate să reducă la trei minute timpul de așteptare la linia telefonică, a spus acesta în cadrul unei conferințe de presă. „Timpii de așteptare practic infinită au luat sfârșit„, a spus Garzon.
Guvernul Spaniei a aprobat şi concediul medical pentru menstruaţie. „Astăzi trimitem un mesaj internaţional de susţinere tuturor femeilor care luptă pentru drepturile lor sexuale şi reproductive. Trebuie să garantăm că femeile sunt cele care decid ce se întâmplă cu propriul corp”, a declarat presei ministrul pentru Egalitate, Irene Montero.
Dacă va fi adoptată, noua lege va elimina consimţământul părinţilor pentru tinerele cu vârste între 16 şi 17 ani care doresc să-şi întrerupă sarcina şi va elimina perioada obligatorie de reflecţie de trei zile.
De asemenea, include concediu plătit pentru femeile însărcinate începând cu săptămâna 39 şi garantează distribuirea de absorbante gratuite în şcoli şi centre de sănătate.
Reforma avortului din Spania din 2010 a permis femeilor să întrerupă la cerere sarcini nedorite în termen de 14 săptămâni sau până la 22 de săptămâni în cazul unor anomalii fetale grave.
Proiectul de lege a provocat o dezbatere în Spania cu privire la concediul menstrual plătit, respectiv dacă acesta va ajuta sau va împiedica femeile la locul de muncă. „Nu va face decât să creeze mai multe conflicte atunci când se va decide dacă să se angajeze sau nu o femeie„, a spus studentul Pablo Beltran Martin, în vârstă de 21 de ani.