În ultimii zece ani a crescut îngrijorător numărul cazurilor de copii furioşi, uşor de enervat, care ţipă când cer ceva sau când îşi susţin punctul de vedere, care execută comenzile invers şi sfidează sau refuză să se supună regulilor, atât acasă, cât şi la grădiniţă sau la şcoală.
„Mulți părinți încearcă o gamă largă de metode de disciplinare, trecând de la comunicarea calmă și empatică la abordări coercitive și chiar pedepse. De regulă, aceste metode sunt de natură a crește resentimentele copilului, care se manifestă din ce în ce mai violent și este tot mai greu de stăpânit. Atunci când am făcut evaluarea psihologică a acestor copii am constatat că, pe lângă problemele comportamentale, apar aproape de fiecare dată și dificultăți emoționale majore, în special anxietate, stimă de sine scăzută, iar în cazurile mai grave elemente sau gânduri depresive și chiar gânduri de suicid. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât vorbim despre copii de 6-7 ani cu idei destul de conturate de suicid”, crede prof. univ. dr. Geanina Cucu Ciuhan, directorul Minnie Psychological Center.
Mai mult decât atât, studiile de specialitate din ultimii ani au relevat același lucru: o corelație foarte înalt semnificativă între tulburarea opoziționismului provocator la copiii preșcolari și fobie (95% la copiii de 3 ani) sau anxietate excesivă și de separație (95% la copiii de 5 ani).
„Dincolo de studii, am constatat din practică faptul că atunci când intervenim asupra anxietăţii şi stimei de sine scăzute la aceşti copii, problemele de comportament se diminuează şi ele. Altfel spus, aceste două componente de bază – anxietatea şi stima de sine scăzută – stau la baza furiei şi opoziţionismului copiilor preşcolari şi şcolarilor mici. Ţinând cont de acest lucru, este foarte important pentru părinţi să apeleze la ajutorul specializat al psihologului atunci când copilul lor manifestă frecvent comportamente provocatoare şi crize de furie, evaluarea emoţională a copilului fiind esenţială în asemenea cazuri. Programele corecte de psihoterapie în aceste cazuri includ psihoterapia copilului, psihoterapia familiei, observația sistematizată la școală și managementul comportamental al copilului în clasă, în strânsă colaborare cu cadrul didactic (educator sau învățător)„, conchide doctorul în psihologie Geanina Cucu Ciuhan.