Camelia Dăscălescu, cunoscuta şi iubita compozitoare şi profesoară, s-a stins încet. S-a născut la 22 ianuarie 1921 la Iaşi. A urmat, între 1937-1940, cursurile Conservatorului din Iaşi, apoi cursurile Conservatorului din Bucureşti (1942-1944), unde a studiat cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (contrapunct) şi Dimitrie Cuclin (estetică muzicală şi forme muzicale).
Dacă la începutul carierei a avut vocaţia de producător muzical, redactor muzical la Casa de discuri Electrecord, din 1957, mai târziu a conceput frumoase programe, mărturii de istorie ale genului, o experienţă bogată care a ajutat-o în drumul său de viitor pedagog, atât în România, cât şi la San Remo, 1970, Praga – 1969, 1970, sau Berlin; le-a predat elevilor germani cursuri privind impostaţia vocală la microfon, între anii 1970 şi 1971. Până la creaţie a mai fost doar un pas. Astfel, Camelia Dăscălescu debuta la finalul anilor 50, în muzica uşoară, cu melodia ”Şoapte de dragoste”.
Au urmat zeci și zeci de melodii, enumerate de Agerpres: ”Cine ești, amintire?” (1957), ”Fără să vreau” (1957), ”Dragi jucării” (1958), ”Poștașul” (1958), ”Melodii, melodii” (1960), ”Amintiri…amintiri…” (1963), ”Nu-ți fie teamă de-un sărut” (1966), ”Ploua mărunt și ne plimbam” (1967), ”Florile ți-au spus” (1969), ”Să nu crezi că-mi pare rău” (1969), ”Vorbe, vorbe, vorbe” (1970), ”Septembrie” (1972), ”Va fi soare mereu”(1973), ”Mare, ești minunată, marea mea”(1974), ”Nu vom ști niciodată” (1974), ”Pentru tot ce ne-am visat” (1975), ”Fata și marea” (1975), ”Suflet îndrăgostit” (1976), ”Pentru îndrăgostiții lumii” (1979), ”Eu sunt pasărea albă” (1982), ”Nu-ți fie teamă de iubire” (1984), ”Acele veri ale iubirii” (1985), ”Auzi cum cântă marea” (1985), ”Eu sunt sentimental” (1985), ”Cine sunt eu” (1985), ”De ce-ai venit, singurătate” (1986), ”Orașul crizantemelor” (1987), ”Aș vrea să-ți dăruiesc o stea” (1987), ”Dragostea mea” (1992), ”Alb, albastru, violet” (1992), ”În zori de zi” (1992), ”Destăinuire” (1993), ”C’est la vie” (1994), ”Nu te-am uitat” (1995), ”Călătorind spre tine” (1996), ”Marea, ca un cântec de iubire” (1997), ”Nu vom mai dansa” (1998), ”Primăvara” (1998), ”Soarele meu” (1999), ”Nu-ți fie teamă de iubire” (1999) ș.a. De asemenea, a compus muzica filmului ”Ultimile zile ale verii” (1976, regia Savel Stiopul).