Comuna din România care va avea un Aqua Park în valoare de 24 de milioane de euro. Este vorba despre comuna Odoreu din județul Satu Mare.
Parcul Acvatic va fi construit la ieșirea din comună spre Băbășești, pe un teren de peste 9000 de metri pătrați. Cum primăria nu are suficienți bani pentru a putea construi viitorul Aqua Park, primarul spune că va lua un credit pe termen lung.
„Vom acoperi diferența până la 24 de milioane de euro dintr-un credit, primăria neavând în acest moment niciun credit contractat. Ne dorim să obținem un credit cu rambursare pe termen lung, de 15-20 de ani și să obținem o perioadă de grație de 4 ani, să începem să rambursăm creditul pe când Aquaparkul va începe să producă venituri”, a declarat primarul domunei Odoreu, Dumitru Pop, potrivit presei locale.
Marcel Boloș spune că viitorul parc acvatic reprezintă cel mai mare proiect al comunei Odoreu. Ministrul precizează că viitorul Aqua Park va aduce independență financiară pentru comunitate.
„Este un moment istoric pentru voi, probabil cel mai mare proiect de finanțare semnat de către comuna Odoreu, un proiect care sparge granițele dintre voi și municipiul Satu Mare. Eu îl văd ca un proiect care poate aduce independență financiară pentru comunitate,” a declarat Boloș.
Parcul Acvatic va avea bazine pentru copii și adulți, tobogane și o zonă de spa.
„Un astfel de proiect este o trecere la un alt nivel a comunității noastre. […] Probabil nici nu vom avea nevoie de toate utilitățile, pentru că parcarea aquaparkului este prevăzută cu panouri fotovoltaice și vom folosi energia electrică produsă acolo, iar căldura o vom asigura din resursă geotermală”, a explicat primarul Dumitru Pop pentru Obiectiv SM.
Autoritățile locale speră ca în viitor, parcul acvatic să devină un punct de atracție turistică.