CONAF pune pe agenda guvernului accesul femeilor antreprenor la finanțare și avertizează că fiscalitatea ține România în capcana inactivității

În premieră femeile antreprenoare din România ar putea avea acces la granturi și garanții pentru împrumuturi prin programul "Promovarea Dezvoltării Antreprenoriatului Feminin" inițiat de CONAF, care va fi creat în colaborare cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Alina Costache
11 aug. 2023, 15:19
CONAF pune pe agenda guvernului accesul femeilor antreprenor la finanțare și avertizează că fiscalitatea ține România în capcana inactivității

Prima reuniune tehnică între reprezentanții Cabinetului Ciolacu și cei ai Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin ( CONAF ) a avut pe agenda de lucru necesitatea unor politici publice care să faciliteze accesul femeilor antreprenor la finanțare, dezvoltarea strategiei naționale pentru antreprenoriatul feminin în contextul aderării la OECD, accesul antreprenoarelor la fondurile europene, impactul digitalizării asupra societății și economiei și importanța prezenței organizațiilor reprezentative pentru antreprenoriatul feminin în structurile de decizie ale Consiliului de Export.

Agenda întâlnirii a inclus și problema efectului negativ al unor măsuri fiscale inoportune în acest context complicat de crize suprapuse cărora afacerile mici și mijlocii le fac față la limita supraviețuirii. CONAF a avertizat asupra impactului negativ pentru afacrile mici și mijlocii ale reglementărilor fiscale analizate de guvern în contextul necesității reducerii deficitului bugetar, inclusiv chestiunea introducerii plății CASS pentru tichetele de masă.

Delegația Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și a Patronatului Femeilor Antreprenor – PFA a fost condusă de președinta CONAF, Cristina Chiriac. Din partea Guvernului României, reuniunea a fost moderată de Roxana Mînzatu, Secretar de Stat, Coordonator al Departamentului pentru Evaluare Integrată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene. Au fost prezenți: Natalia Intotero, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, precum și Luca Niculescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe și Coordonator Național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Elena Tudor, Președinte, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Simona Butacu, Subsecretar de Stat, Agenția Națională Pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați, Lucian Ioan Rus, Secretar de Stat, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Casian Nițulescu, Secretar de Stat, Ministerul Energiei, Mădălin Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Irina Nichifor, Șef serviciu – DGPCS, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Maleta Marinescu, Șef serviciu – DGMMRR, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Bogdan Dumitrescu, Director adjunct – AM PNDR, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Eduard Diaconeasa, Șef Serviciu, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Andrei Petică, Director cabinet, Guvernul României – DEIMPFFPE

”Am purtat dialog amplu și constructiv pentru un viitor sustenabil, centrat pe egalitate de gen, diversitate și stimularea inovației. Susținerea antreprenoriatului feminin nu este doar o chestiune de egalitate de gen, ci un element cheie pentru accelerarea progresului economic și social al țării noastre. Am insistat asupra recomandărilor OECD pentru susținerea antreprenoriatului feminin, fundamentate de studii care arată că diversitatea de gen duce la creșterea productivității companiilor atât în termenii valorii de piață cât și în cei ai veniturilor și, în final la creșterea economică susținută”, a declarat Cristina Chiriac, președinta CONAF.

În acest sens CONAF a solicitat guvernului să construiască politici publice care să faciliteze accesul femeilor la finanțare prin oferirea de granturi, garanții pentru împrumuturi și microfinanțare, în acord cu recomandările OECD și cele ale Comisiei Europene.

Concret, pentru mobilizarea mecanismelor guvernamental este nevoie de un program pentru „Promovarea Dezvoltării Antreprenoriatului Feminin”. dedicat accesării ajutoarelor de stat sub formă de garanții pentru împrumuturi prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) și sub formă de granturi.

Având în vedere rolul vital pe care antreprenoriatul feminin îl joacă în economia noastră (1,5 milioane de companii în România, dintre care 200.000 au acționariat feminin, aproximativ 13% dintre companiile din România sunt deținute de femei -conform INS 2022) dar si problematica creditării cu care se confruntă mediul privat în ultimii 3 ani, am expus necesitatea unei scheme de susținere dedicată, pentru care vom dezvolta grupuri de lucru în cadrul Ministerului Muncii și al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

”Avem nevoie de politici guvernamentale pentru asigurarea accesului la finanțare al întreprinderilor deținute, controlate sau conduse de femei. Credem că ajutoarele de stat prin granturi și garanții sunt esențiale. Deși în Uniunea Europeană există reglementări privind ajutorul de stat pentru antreprenoriatul feminin încă din 2009, când statelor membre li se permitea să acorde granturi de până la un milion de euro firmelor nou înființate de femei, fără să treacă prin procesul notificării către Bruxelles, noi nu am implementat aceste facilități. Considerăm că guvernele trebuie să încurajeze băncile să acorde împrumuturi antreprenoarelor, inclusiv prin rate ale dobânzilor adecvate riscului (real), finanțare combinată și furnizarea de garanții sau facilități de partajare a riscului și refinanțare cu costuri reduse și pe durată mai lungă. În absența unor astfel de stimulente, procesele și sistemele bancare pot ignora problemele specifice atreprenoriatului feminin. Prin crearea unui mediu favorabil și unui cadru financiar sensibil la dimensiunea de gen, care dă puterea femeilor să aibă acces la sprijinul și finanțarea necesare pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor lor, guvernul dă un impuls favorabil creșterii economiei românești”, a adăugat Cristina Chiriac.

În cadrul reuniunii, la care au participat alături de CONAF și Organizația Femeilor Antreprenor din Uniunea Generală a Industriașilor din România – OFA UGIR, s-au discutat și probleme legate de Strategia Națională pentru Antreprenoriatul Feminin, care trebuie recalibrată în acord cu recomandările OECD, un efort constructiv pentru aderarea României cât mai rapidă la această prestigioasă instituție internațională. Obiectivul CONAF este să ne asigurăm că femeile antreprenor au un loc special în economia noastră. CONAF a cerut revizuirea Legii Dialogului Social astfel încât rolul antreprenoriatului feminin să fie distinct și să se reflecte în legislația națională, în acord cu standardele europene.

”În contextul discuțiilor privind Fondurile Europene și Soluțiile Durabile am analizat cum putem dezvolta și coagula companiile cu acționariat feminin prin fondurile europene și schemele de susținere, inclusiv promovarea accesului la ajutoare de stat și granturi pentru antreprenoriatul feminin, cu accesare bazată pe competențe și potențial de inovație”, a adăugat președinta CONAF.

Impactul digitalizării asupra pieței muncii trebuie analizat și din perspectiva nevoia de a pregăti antreprenoarele pentru provocările viitorului. ”Suntem statul european în care ponderea absolvenților de sex feminin în domeniile știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM) este superioară mediei europene (59,1% față de 57,2%), ceea ce arată că avem un potențial creativ enorm, educat și inițiat exact în domeniile importante pentru viitorul economiei globale în antreprenoriatul feminin, care trebuie sprijinit prin politici publice”, a mai observat Cristina Chiriac.

Consiliul de Export are un rol important în economie și CONAF consideră că organizațiilor reprezentative pentru antreprenoriatul feminin trebuie să fie incluse în structurile sale de decizie.

Datele arată că activarea și împuternicirea întreprinderilor deținute de femei duce la piețe mai competitive și mai diverse, iar în contextul digitalizării afacerilor penetrarea piețelor globale este mai facilă. Potrivit Centrului de Comerț Internațional, agenție internațională a UNCTAD, care are un mandat dublu de la Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organization -WTO) și de la ONU, IMM-urile deținute de femei care exportă tind să câștige mai mult, să plătească mai bine, să angajeze mai mulți oameni și să fie mai productive decât firmele care își desfășoară activitatea doar pe plan intern.

”În plus susținerea acordată prin politici publice clare, moderne și inteligente antreprenoriatului feminin are un efect catalizator și asupra creșterii participării femeilor la forța de muncă. Statisticile comparative europene arată că în România femeile sunt atrase într-o ”capcană a inactivității”, în mare parte din cauza contribuției negative a fiscalității. Evident intensificarea presiunii fiscale ar fi inadecvată în acest moment”, a declarat președinta CONAF.

Această întâlnire a reprezentat o etapă semnificativă în susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului feminin în România. Subiectele care gravitează în jurul egalității de gen și a inițiativei antreprenoriale feminine sunt de extremă actualitate, iar temele aflate astăzi în dialog sunt departe de a se fi epuizat. CONAF se angaja să continue dialogul pentru a crea soluții eficiente și durabile.

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF și Patronatul Femeilor Antreprenor – PFA au fost reprezentate de către: Cristina Chiriac (președinte CONAF și PFA), Nicoleta Munteanu (vicepreședinte CONAF și PFA), Hildegard Brandl (vicepreședinte CONAF, PFA), Lupu Georgiana (vicepreședinte CONAF, PFA), Corina Munteanu (președinte PADIR, PFA), Andreia Dumitrică (președinte CONAF Argeș, PFA), Sigina Luca (președinte CONAF Cluj, PFA), Maria Verdeși (președinte CONAF Galați, PFA), Angelica MIREA (președinte CONAF Prahova, PFA), Chilibon Claudia Loredana (președinte CONAF Timiș, PFA), Olimpia Doru (CONAF Argeș, PFA) și Ana Busuioc (CONAF Prahova, PFA)

*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 9 patronate, 15 asociații, 26 sucursale și peste 4.000 de companii.

CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.

Printre proiectele noastre naționale, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” și seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească̆ soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Cât costă să treci un teren agricol din extravilan în intravilan în 2025. Ministerul Agriculturii a stabilit tariful, anunț oficial pentru români
Capital.ro
Călin Georgescu e terminat, e game over! Verdict clar: Nu îl vor susține niciodată!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor încheia luna cu o despărțire. Nu se vor uita în urma lor
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensiile se majorează între 100 și 400 de lei din februarie. Ce documente trebuie depuse de pensionari?
Cancan.ro
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu NU va fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Bugetarii pierd sume importante la salariu! Se sporuri se taie
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Hashtag-ul „Curățenie Generală” ia cu asalt TikTok-ul pe fondul regulilor noi de publicitate electorală
MediaFlux
PENSIE va fi DIGITALĂ. Anunțul Casei de PENSII pentru TOȚI românii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București