Preşedintele interimar al Senatului a fost întrebat despre sistemul de monitorizare a prezenţei la muncă introdus în Senat. ”Cred că astăzi o să primesc un raport din partea Secretarului General cu privire la efectele, până în prezent, pentru că a fost o perioadă de adaptare. Eu, din ceea ce ştiu, are efecte foarte benefice şi cred că vom vedea rezultatele în curând”, a arătat Mircea Abrudean.
Preşedintele interimar al Senatului a fost întrebat în ce sens sunt aceste efecte benefice ale introducerii sistemului de cartelă de acces pentru angajaţii Senatului.
”În sensul în care oamenii sunt prezenţi la serviciu, oameni care poate înainte nu erau, alţii care îşi doresc să plece din Senat, pentru că probabil nu le convine acest mod de a li se contoriza prezenţa. Până la urmă, scopul acestui sistem a fost acela de a respecta pe cei care îşi fac treaba cu adevărat şi cei care nu doresc să mai facă parte din Senat, să plece”, a răspuns Abrudean.
El a menţionat, despre concursurile de angajare, că se vor desfăşura în perioada 9-11 aprilie.
Concedieri 2025. Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat, recent, că au fost aprobate ”două documente esenţiale, în linie cu reorganizarea instituţiei”, respectiv ştatul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciilor Senatului, iar în perioada următoare vor fi organizate ”concursuri corecte”.
”Astăzi, conducerea Senatului a aprobat două documente esenţiale, în linie cu reorganizarea instituţiei: ştatul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciilor Senatului. În perioada următoare vor fi organizate concursuri corecte, iar mesajul este unul clar: profesioniştii din Senat, nu puţini la număr, vor continua să muncească aici”, a scris, luni, pe Facebook, Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, ”reforma este un act de responsabilitate faţă de cheltuirea banului public şi de respect pentru cetăţeni”.
”Reducem numărul de posturi aflate în plată de la 796 la 618, aşa cum ne-am angajat că vom face, cu obiectivul clar de a optimiza structura pentru a asigura un Senat mai eficient şi adaptat realităţilor actuale”, a mai transmis preşedintele interimar al Senatului.
Concedieri 2025. Săptămâna trecută, sindicatele funcţionarilor publici şi personalului contractual din Senat au transmis că noul Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor instituţiei a fost ”impus”, fără consultare, de conducerea Senatului.
”Refuzul Senatului de a aştepta aceste decizii şi de a respecta prevederile legale demonstrează reaua credinţă a conducerii şi intenţia clară de a bloca orice formă de dialog social real”, susţineau ei.
Ilie Bolojan a anunţat, pe vremea când era preşedinte al Senatului, reorganizarea instituţiei şi reducrea cheltuielilor, intrând în conflict cu sindicaliştii.