Concediile românilor, discutate în şedinţa de Guvern. Ce alte măsuri pregăteşte Executivul – ORDINEA DE ZI

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de joi, mai multe proiecte, unele vizând egalitatea de şanse în privinţa concediilor, atribuirea plajelor de la Marea Neagră nou create sau măsuri în domeniul fondurilor europene.
Filip Stan
28 apr. 2022, 10:04
Concediile românilor, discutate în şedinţa de Guvern. Ce alte măsuri pregăteşte Executivul - ORDINEA DE ZI

Un proiect vizează, între altele, modificarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Astfel, se prevede că „orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat, pe motiv că au solicitat sau au efectuat concediul pentru creşterea copiilor, concediul paternal, concediul de îngrijitor ori că şi-au exercitat dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, constituie discriminare în sensul prezentei legi”.

Citeşte şi: Două noi tipuri de concedii din această săptămână. Ordinul a fost semnat şi se aplică imediat

„La încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi, a concediului paternal sau a concediului de îngrijitor, salariata/salariatul are dreptul de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent, având condiţii de muncă echivalente, şi, de asemenea, de a beneficia de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenţei”, se mai arată în proiectul citat de Agerpres.

Citeşte şi: Pensii 2022. Ce concedii sunt luate în considerare când se calculează vechimea în muncă pentru angajaţii din România

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează unele măsuri de eficientizare a activităţii turistice aferente sezonului turistic estival 2022 pe litoralul românesc al Mării Negre.

Conform notei de fundamentare, prin proiectul de OUG se propune ca, pentru sezonul turistic estival 2022, pe litoralul românesc al Mării Negre, prin derogare de la prevederile art. 333 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, suprafeţele de plajă nou create, ca urmare a implementării proiectului ‘Reducerea eroziunii costiere’, suprafeţe ce nu sunt închiriate, pot fi atribuite direct operatorilor economici care au încheiate contracte de închiriere a plajelor aflate în vecinătatea vestică a acestor suprafeţe, cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2006 privind utilizarea plajei Marii Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.274/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

În şedinţa Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care reglementează unele măsuri în domeniul fondurilor europene, având drept scop asigurarea surselor de finanţare pentru implementarea proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013 şi a proiectelor de asistenţă tehnică, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020.

Pe ordinea de zi se mai află un proiect de OUG privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor.

În şedinţa Executivului urmează să fie discutate şi 40 de proiecte de hotărâre. Între acestea se numără proiectele de hotărâre de Guvern privind: aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 al Regiei autonome „Imprimeria Băncii Naţionale a României”, aflată în subordinea Băncii Naţionale a României; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Companiei Naţionale „Aeroporturi Bucureşti” – SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii; aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027; constituirea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial privind schimbările climatice; organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi a centrelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei, precum şi relaţia acestora cu comitetele pentru situaţii de urgenţă.

Guvernul urmează să discute şi două memorandumuri, unul referitor la aprobarea Programului Interreg NEXT Ungaria – Slovacia – România – Ucraina pentru perioada 2021-2027, precum şi aprobarea semnării şi transmiterea Acordului de participare la Programul Interreg VI-A NEXT Ungaria – Slovacia – România – Ucraina şi unul privind concluziile analizei de impact privind descentralizarea competenţelor exercitate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către autorităţile administraţiei publice locale la nivel judeţean.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Forțe europene ar putea contribui la menținerea păcii în Ucraina post-conflict
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!