Trupa Iron Maiden va ajunge în România cu avionul Ed Force One, pilotat chiar de solistul vocal al grupului, Bruce Dickinson. Şi chiar dacă celebrii rockeri vor sta în România doar câteva ore, lista cu pretenţii a fost lungă.
Rockerii au cerut să le fie aduse în culise zeci de kilograme de legume şi mult peşte fiert. Cei şase membri au cerut broccoli, roşii, ardei, pui dezosat. Iar pentru hidratare vor apă, ceai şi bere. Potrivit organizatorilor, ei au mai vrut să li se aducă doi maseuri şi peste 100 de prosoape.
Rockerii au promis un show de zile mari. La spectacol vor fi proiectate jocuri de lumini şi va fi instalat un decor impresionant format din cel puţin zece fundaluri, care se vor schimba periodic.
Citeşte şi: Concert Iron Maiden la Bucureşti. Vezi reguli de acces şi restricţii de circulaţie