Conclavul pentru alegerea Papei, organizat înainte de termen

Papa Benedict va emite o ordonanţă de interpretare prin care va permite organizarea Conclavului pentru desemnarea succesorului său înainte de termenul de 15 zile stabilit în legislaţia canonică, scrie ziarul La Stampa, în ediţia online, citat de Mediafax.
Iulian Tudor
20 feb. 2013, 10:16
Conclavul pentru alegerea Papei, organizat înainte de termen

Vaticanul a precizat că Papa Benedict al XVI-lea va emite o ordonanţă pentru interpretarea Constituţiei „Universi Dominici gregis”.

După ce Papa Benedict al XVI-lea va demisiona oficial pe 28 februarie, cei 117 cardinali electori se vor reuni în Conclav pentru desemnarea viitorului Suveran Pontif.

Regulamentul canonic prevede că, în cazul în care Scaunul Apostolic este în mod evident vacant, cardinalii electori pot organiza scrutinul în 15-20 de zile, cu precizarea că este nevoie de aşteptarea tuturor cardinalilor care au drept de vot.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a explicat că regulamentul prevede aşteptarea cardinalilor cu drept de vot 15-20 de zile, dar, dacă aceştia sunt deja la Roma, Conclavul poate începe şi înainte. Însă această interpretare a legislaţiei canonice urmează să fie confirmată de ordonanţa emisă de Papa Benedict.

Controversele în jurul alegerii noului Papă au apărut deja, chiar înainte ca demisia lui Benedict al XVI-lea să intre în vigoare. Conclavul va fi mai greu de constituit din cauza unor cardinali cu trecut compromiţător.

Cardinalii care vor participa la procedura de alegere a viitorului papă nu vor avea dreptul de a utiliza telefoane mobile, mail, reţele de socializare sau Twitter în perioada desfăşurării Conclavului, pentru a se evita scurgerile de informaţii, anunţă surse de la Vatican, citate de ziarul Le Point. De asemenea, contul de Twitter al Papei Benedict va fi închis definitiv imediat după prezentarea demisiei.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Descoperire uluitoare în spațiul cosmic. S-a identificat un “inel Einstein”
Capital.ro
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are Guvernul României
Playtech.ro
Zodiile care își găsesc marea dragoste începând din 23 iulie 2024. Cupidon e de partea lor
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după ce a ieșit din cabinet, greșeala lui majoră a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben de caniculă în România! Zonele în care se vor resimți valul de căldură și disconfortul termic accentuat
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Cum Retragerea lui Joe Biden Din Cursa Prezidențială Afectează Strategia lui Donald Trump
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!