Zeci de mii de oameni din Mehedinţi consumă apă cu un conţinut mult prea mare de nitraţi şi nitriţi. „Noi vara nu avem nici de băut, nu se foloseşte apa nici în grădină. Nu e, domne, vara apă”, a spus un localnic.
La Valea Copcii situaţia e şi mai gravă. Aici nitriţii şi nitraţii depăşesc cu mult limita admisă.
„Nu e bună de băut. S-au luat probe. Au pus şi afişe. Ne-au adus cu cisterne 2-3 zile şi după aceea nu”, a spus un localnic.
„În cursul acestui an s-au prezentat la spital 2 copii din Hinova. Anul trecut au fost patru cazuri de la Vânju Mare, Cocorova, de la Pătule şi Izvoarele”, a declarat Romaniţa Ionovici, director adj ASP Mehedinţi.
Pe lângă calitatea proastă a apei, în multe sate nici nu există sisteme de alimentare cu apă. Soluţia ar fi construirea altor sisteme de alientare cu apă.
„Pentrut satele, unde e cel mai grav, am reusit sa fac proiectul pe programul national de dezvoltare a infrastructurii si a avut loc si licitatia pt lucrare”, a aspus Ion Ghinescu, primar Şimian.
De la începutul anului, în Mehedinţi, reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică au găsit 75 de fântâni publice în care compuşii chimici depăşeau limita admisă de concentraţie.