CONCORDIA CHIAJNA-DINAMO 0-0, „câinii” se bat la retrogradare

Formaţia Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei Concordia Chiajna, în epilogul etapei a XIII-a a Ligii I.
Romania TV
29 oct. 2018, 13:03
CONCORDIA CHIAJNA-DINAMO 0-0,

UPDATE. Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, luni seară, că Dinamo trebuie să fie fericită că nu a primit gol în meciul cu formaţia Concordia Chiajna, scor 0-0, din Liga I. El a mai spus că Ionuţ Negoiţă nu are nicio vină pentru situaţia în care se află Dinamo şi este încrezător pentru viitor, mai ales că speră să aducă cinci jucători.

„Trebuie să fim fericiţi că nu am luat gol, dar nici nu am dat. Am făcut o primă repriză bună, în partea a doua am văzut o cădere fizică şi adversarul ne-a dominat la faze fixe. Vreau să rămân pozitiv, înţeleg suporterii că sunt supăraţi, au tot dreptul. Poate asta e limita jucătorilor, nu am ce să le reproşez. Acum nu se poate mai mult. Sper că săptămâna aceasta ne vom întări, altfel nu văd cum pot s-o scot la capăt cu jucătorii ăştia. Încerc cu lotul avut la dispoziţie să ne calificăm în cupă, e un obiectiv important, sper ca jucătorii să apară. Până la finalul săptămânii să am cinci jucători. Negoiţă nu are nicio vină pentru această situaţie şi sunt sigur că o vom scoate la capăt”, a declarat Rednic la Digisport.

Formaţia Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei Concordia Chiajna, în epilogul etapei a XIII-a a Ligii I.

 


CONCORDIA CHIAJNA-DINAMO LIVE VIDEO DIGI SPORT. Dinamo a remizat cu Dunărea Călărași (1-1) în etapa precedentă, meci după care Mircea Rednic a şi început curăţenia la echipă. Subotic a plecat deja, iar pe Mezague nu l-a iertat pentru greșeala din partida cu Dunărea și l-a trimis să vadă meciul cu Chiajna din tribună. La fel se întâmplă cu Gomelt și cu Neicuțescu, cei trei trei nefiind incluși în lot pentru partida de la Chiajna.

Pentru că meciul se joacă pe teren sintetic, „câinii” au făcut câteva antrenamente pe o asemenea suprafață, iar Penedo, Salomao și Popa s-au ales cu accidentări ușoare. Ei vor fi recuperați până la ora meciului. Revin Nistor, Corbu și Popovici.

CONCORDIA CHIAJNA-DINAMO LIVE VIDEO DIGI SPORT. „Toate meciurile sunt grele. Chiajna arată mult mai bine după venirea lui Dorinel, o echipă cu jucători cu multă experienţă. La meciul cu Voluntari au stat foarte bine în teren până să primească gol. Dar şi ei sunt în situaţia noastră, chiar stau mai bine decât noi. Nu avem altă alternativă decât să jucăm la victorie. Jucăm pe teren sintetic. Am făcut două antrenamente, norocul nostru că avem un teren sintetic aici foarte bun, dar deja am trei acidentaţi, cu uşoare probleme: Penedo, Salomao şi Popa astăzi vor fi protejaţi şi mâine vor face antrenament, să vedem care e situaţia lor, sper să poată să intre la meciul de luni.

Este important ca noi să jucăm mult mai bine decât am făcut-o la meciul cu Călăraşi, să nu mai facem greşelile pe care le-am făcut în apărare. Acum la Dinamo nu prea e timp. La experienţa lui Teddy (Mezague) nu ai voie să faci greşelile acelea. Şi nu numai el, şi alţii în meciurile celelalte au făcut greşeli. La Dinamo au fost greşeli individuale, n-au fost colective„, a declarat Mircea Rednic, la conferința de presă.

La Concordia, Bărboianu va lipsi din cauza unei suspendări, iar Caparco are în continuare probleme medicale.

Clasament:

1. CFR Cluj 13 7 5 1 16:9 26
2. FCSB 13 7 3 3 27:14 24
3. U Craiova 1948 CS 13 6 4 3 23:11 22
4. FC Viitorul 13 7 1 5 16:15 22
5. Gaz Metan Mediaș 13 6 3 4 15:17 21
6. Astra Giurgiu 13 5 5 3 16:11 20
7. Sepsi 13 5 4 4 15:11 19
8. Dunărea Călărași 13 3 7 3 12:13 16
9. FC Botoșani 13 3 6 4 17:17 15
10. Poli Iași 13 4 2 7 11:19 14
11. Concordia Chiajna 12 4 2 6 10:19 14
12. Dinamo București 12 3 3 6 13:20 12
13. FC Hermannstadt 13 3 2 8 11:16 11
14. FC Voluntari 13 1 5 7 14:24 8

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Destinația de vis din Italia de care puțini români știu. Are peisaje de neuitat, arhitectură superbă, se ajunge ușor la ea după ce ai luat un zbor ieftin către Milano
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
Playtech.ro
Românii care au depus bani la CEC pentru o Dacie înainte de ’90 primesc bani. Ce sumă dă statul despăgubire?
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Prăjitura la borcan. Desertul rapid, fără coacere
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Obligatoriu pentru toate gospodăriile. Se aplică în toată țara
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte