Chiar dacă temperatura coborâse până la minus 20 de grade, concurenţii nu s-au oprit din întrecere. Pe locul I, la cele cinci categorii, au ieşit doi concurenţi din Iaşi, încă doi din Botoşani şi unul din Galaţi.
Pentru a putea face posibil acest concurs, organizatorii au fost nevoiţi să deszăpezească peste trei kilometri de traseu, pe care s-au parcurs de la una la cinci ture.
Persoanele care au participat au fost juniorii, cu vârste de până la 18 ani, persoane neantrenate, fete, dar şi cei experimentaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani.
Concurenţii au fost din judeţele Iaşi, Galaţi, Covasna, Botoşani şi Braşov.