12 proxeneţi români care îşi traficau victimele în Marea Britanie au fost condamnaţi la pedepse totale de 89 de ani.
Operaţiunea a fost pusă la cale de poliţiştii români, în strânsă colaborare cu cei britanici. După ce au monitorizat această grupare încă din 2012, anchetatorii au descoperit că 115 persoane au fost duse cu avionul în Regatul Unit pentru a se prostitua.
Capul bandei de proxeneţi era un patron de club de noapte din Târgu Jiu, de unde proveneau majoritatea fetelor.
Fetele erau racolate într-un club şi apoi duse cu avionul în Marea Britanie.
Aşa se făcea că tinerele, inclusiv minore, le aduceau peştilor sume mari de bani. De altfel, după ce operaţiunea s-a încheiat, poliţiştii au confiscat de la proxeneţi peste 200.000 de euro, bani proveniţi din prostituţie. Anchetatorii spun însă că aceasta este o parte mică din banii care au fost scoşi de pe urma fetelor obligate să îşi vândă trupul.
Specialiştii spun că fetele traficate trebuie să revină repede la viaţa pe care o aveau înainte dar este foarte important ca acestea să îşi găsească un loc de muncă stabil şi legal.
Nu toate fetele au fost obligate să se prostitueze. Unele au plecat în Marea Britanie de bună voie, cum este şi cazul unei proaspete absolvente a şcolii de Poliţie.