Tensiunea este cuvântul care a marcat întâlnirea liderilor PDL de joi care a durat şapte ore, în care nervii au fost întinşi la maximum. S-au adus acuze, jigniri şi s-au cerut demisii.
UPDATE 20.40 Conducerea PDL a demisionat. Anunţul a fost făcut de preşedintele Emil Boc la finalul unei şedinţe foarte tensionate de mai bine de şase ore.”Atât preşedintele cât şi BPN îşi asumă răspunderea politică pentru rezultatele din alegeri”, a spus Emil Boc.
Duminică va avea loc o nouă şedinţă a Colegiului Director, în care să se stabilească detaliile organizării Convenţiei Naţionale extraordinare.
Boc a spus că PDL a traversat România prin criză, iar măsurile luate de guvernarea PDL au fost bune şi corecte, dar au afectat electoral partidul.
Preşedintele PDL a anunţat că va avea loc o şedinţă a Colegiului Director, duminică, unde se vor lua decizii legate de Convenţia naţională extraordinară. Fostul premier a mai spus că actuala conducere va asigura interimatul până la congres.
Emil Boc a mai spus că nu are de gând să mai candideze pentru un nou mandat în fruntea PDL şi se va ocupa de primăria Cluj.
UPDATE 20.30 Un lider democrat-liberal, citat de România TV, susţine că Emil Boc şi-ar fi depus mandatul de preşedinte al PDL.
UPDATE 20.15 După reluarea şedinţei, conducerea PDL analizează toate variantele posibile, inclusiv convocarea Convenţiei Naţionale extraordinare, deşi anterior varianta fusese exclusă prin vot. „Plec, dacă aşa vrea partidul”, ar fi spus Boc în şedinţă.
UPDATE 19.40 Şedinţa Colegiului Director s-a reluat.
UPDATE 19.34 În cadrul şedinţei Colegiului Director, Elena Udrea le-a reproşat liderilor din teritoriu că s-au disociat de e, deşi i-a ajutat pe toţi. „V-am ajutat pe toţi, dar când am vrut să vin în teritoriu, m-aţi respins spunând că vă trag în jos”, ar fi spus Udrea.
UPDATE 19.30 Conform unor surse România TV, Radu Berceanu a propus convocarea unei Convenţii, dar propunerea a căzut la vot cu 27 de voturi contra la 17 pentru. Ulterior, Emil Boc a propus instalarea unei conduceri interimare, sub conducerea sa, dar propunerea nu s-a impus, deoarece a fost paritate la voturi, 24 la 24.
UPDATE 19.15 Colegiul Director a respins varianta organizării unei Convenţii Naţionale extraordinare. Pe de altă parte, a căzut la vot şi numirea unei conduceri interimare cu Emil Boc în frunte, informează Mediafax.
UPDATE 19.06 Membrii Colegiului Director au luat o pauză de 10 minute. Lideri ieşiţi din şedinţă, precum Emil Boc şi Gheorghe Flutur, susţin că nu s-a decis nimic. „Nu am decis încă. Încă suntem în discuţii”, a declarat Boc. „Suntem la mijlocul discuţiilor. Toate variantele vor fi supuse votului la final, una după alta”, a spus, la rândul său, Vasile Blaga. În schimb, vicepreşedintele Traian Igaş susţine că s-a dat deja un vot înainte de pauză. „Vom decide cu toţii şi când vom avea o decizie o vom anunţa. Fiecare coleg a votat cum a crezut. Se reia şedinţa în 10 minute după ce fiecare coleg va analiza ce vrea să se întâmple”, a spus Igaş.
UPDATE 18.31 Varianta care se conturează în Colegiul Director este cea a consituirii unei conduceri interimare, care să gestioneze partidul până după alegerile parlamentare. Pentru şefia acestei echipe interimare sunt două variante: Emil Boc şi Vasile Blaga. Noua conducere va fi validată de către Consiliul Naţional Coordonare cât mai repede cu putinţă.
UPDATE 18.11 Vasile Blaga a fost propus drept preşedinte interimar al PDL, susţin surse citate de către România TV. Echipa cu care va conduce partidul până după alegerile parlamentare urmează să fie validată de către Consiliul Naţional de Coordonare.
UPDATE 17.54 Conducerea PDL demisionează în bloc din poziţiile deţinute în Biroul Permanent Naţional. Demisia îl include şi pe preşedintele partidului. Liderii partidului îşi anunţă succesiv demisiile, dar încă nu s-a trecut la votul pentru varianta finală care urmează să fie adoptată. Şedinţa continuă, informează România TV.
UPDATE 17.38 Gheorghe Flutur a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, informează Gândul. Emil Boc le-a propus pedeliştilor trei variante de rezolvare a situaţiei din partid: demisia în bloc a conducerii în frunte cu el, demisia conducerii cu excepţia sa sau păstrarea actualei structuri şi cooptarea de figuri noi cu credibilitate.
UPDATE 17:34 Elena Udrea şi-a dat demisia din funcţia de vicepreşedinte PDL, a declarat senatorul Radu F. Alexandru.
UPDATE 17.16 Gheorghe Ştefan a precizat că o conducere interimară nu presupune convocarea unei Convenţii Extraordinare. „Conducerea interimară se alege de către Consiliul Naţional de Coordonare”, a declarat Ştefan. El a confirmat că propunerea sa este analizată în Colegul Director, alături de varianta demisiei în bloc a conducerii urmată de o Convenţie.
UPDATE 17.15 Şirul acuzaţiilor continuă. „Ţi-ai pus delfinii în funcţie”, i-a spus Vasile Blaga Elenei Udrea.
UPDATE 16.25 Liderul PDL Mureş, Dorin Florea, a atacat virulent modul în care Anastase a acţionat în timpul campaniei electorale. „Te crezi la discotecă? Te-am pus şefă la Parlament să numeri bile, nu să-ţi baţi joc”, i-ar fi spus Florea lui Anastase, potrivit informaţiilor provenite din interiorul şedinţei.
UPDATE 16.25 Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, şi-a depus mandatul din BPN în cadrul şedinţei Colegiului Director. El a fost criticat pentru rezultatele obţinute de partid atât la nivel central, cât şi la Bistriţa-Năsăud, unde conduce organizaţia partidului. Potrivit surselor România TV, Oltean şi Roberta Anastase au fost liderii cei mai criticaţi la şedinţă.
UPDATE 16.00 Preşedintele PDL Vaslui, Dan Marian, a cerut demisia în bloc a conducerii partidului. „Trebuie o demisie! Cer demisia întregii conduceri! Tot Biroul Permanent să demisioneze!”, a cerut Marian. „Sunt gata să-mi depun şi eu mandatul din Biroul Permanent”, a adăugat preşedintele PDL Mureş, Dorin Florea.
UPDATE 15.40 Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a demisionat din cadrul Biroului Permanent Naţional al PDL. Decizia a fost anunţată în cadrul şedinţei Colegiului Director. Emil Boc le-a spus colegilor săi că decizia privind conducerea partidului va fi tranşată prin vot.
UPDATE 15.05 Ideea formării unei conduceri interimare aparţine lui Gheorghe Ştefan, informează România TV. Acesta crede că Boc ar trebui să rămână preşedinte, dar să fie ajutat de o echipă care să cuprindă liderii filialelor cele mai puternice ale PDL, precum şi parlamentari de Bucureşti, deoarce liderii din provincie ar avea dificultăţi să gesioneze partidul departe de Capitală. „E nevoie de o conducere interimară care să se formeze în jurul unui lider. În jurul lui să fie oameni care nu au alte obligaţii. Din conducerea interimară, să facă parte şi Emil Boc”, a spus Ştefan. O altă propunere vizează depunerea mandatului întregii conduceri.
UPDATE 14.40 În cadrul şedinţei, s-a propus formarea unei conduceri interimare care să cuprindă mai mulţi parlamentari, precum şi lideri ai organizaţiilor judeţene cu rezultate bune la alegerile locale.
„Am discutat cu foarte mulţi colegi şi voi discuta în continuare cu foarte mulţi colegi. Analiza raţională şi responsabilă este cheia în acest moment pentru PDL”, a afirmat Emil Boc, întrebat dacă a discutat, înainte de şedinţa Colegiului Director cu democrat-liberalii care îi cer demisia.
Se conturează deja două tabere în PDL, una care cere schimbări radicale în partid, înainte de alegerile parlamentare şi una care este rezervată faţă de schimbarea în bloc a conducerii.
Gheorghe Ştefan a anunţat, joi, că demisionează din funcţia de vicepreşedinte al PDL, ca urmare a rezultatelor dezastruoase înregistrate la alegerile locale 2012.
„Nu ştiu ce vor face alţii, dar eu pot să spun ce voi face eu: voi demisiona din funcţia de vicepreşedinte al PDL la nivel naţional. Din moment ce am fost în conducerera centrală a partidului şi rezultatul de la alegeri este nesatisfăcător, înseamnă că am partea mea de vină şi am demnitatea să o recunosc şi să demisionez”, a declarat Pinalti.
„Depunerea mandatului Biroului Permanent este oportună”, a declarat Flutur precizând că va cere acest lucru în şedinţa Colegiului Director. De asemenea, şi Radu Berceanu a spus că îşi menţine intenţia de a cere demisia întregii conduceri.
Şi Monica Macovei vrea ca discuţiile să se poarte cu mandatele pe masă. „Azi trebuie să avem o analiză serioasă, să luăm decizii cu mandatele pe masă”, a declarat vicepreşedintele PDL.
Mai rezervat este secretarul general Ioan Oltean. „Orice măsură ce vizează bunul mers al partidului este susţinută de către mine”, a spus Oltean.
Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, că actuala conducere a PDL trebuie să se dea la o parte, fiind necesară organizarea unui congres extraordinar al partidului, care să aleagă o nouă echipă. Berceanu, liderul PDL Dolj, a anunţat că, joi, în Colegiul Director, îi va cere demisia lui Emil Boc din fruntea PDL. Radu Berceanu a susţinut că întreaga conducere centrală a partidului trebuie să plece. „Nu poţi să vrei să fii şef şi când se întâmplă ceva să nu ai nicio responsabilitate”, a susţinut Berceanu.
Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, miercuri, că nu este necesară organizarea unui congres extraordinar al PDL în momentul de faţă, pentru că este important ca partidul „să se consolideze şi să intre în logica de campanie pentru alegerile parlamentare”.
Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că îşi sfătuieşte şi roagă colegii să-şi exprime punctele de vedere în interiorul partidului, menţionând că va face aceasta în ceea ce îl priveşte.
Liderul filialei judeţene Constanţa a PDL, Gigi Chiru, spune că împărtăşeşte propunerea lui Radu Berceanu, considerând că este necesară o reorganizare a partidului, începând cu preşedintele acestuia.
Preşedintele interimar al PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, afirmă că în cel mult o lună şi jumătate trebuie organizat un congres al partidului şi trebuie aleasă o altă conducere, el spunând că este nevoie de o „schimbare rapidă” în PDL, pentru că altfel în toamnă formaţiunea va avea probleme şi mai mari.
Liderul PDL Iaşi, senatorul Dumitru Oprea, susţine că nu preşedintele partidului este vinovat de scorul obţinut de partid în alegerile locale, spunând că Emil Boc a câştigat Primăria Cluj-Napoca, sub sigla PDL şi a dovedit că se poate, în timp ce „alţii au stat pe tron, după copac”.
Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a spus despre declaraţiile lui Radu Berceanu privind conducerea PDL că nu agreează „acest stil de a face politică” şi că „nu se poate ţine cont de nicio voce înainte de a se asculta forurile statutare ale partidului”.
Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, spune că analizele adevărate nu pot fi făcute la trei zile de la alegeri şi că acum există „reacţii individuale”. „Probabil că Berceanu îşi va susţine propunerea şi se va supune la vot. Eu cred că analizele adevărate nu se pot face la trei zile de la rezultat. Acum sunt demisiile emoţionale, plasate pe obiectivele care au fost. Ceea ce se întâmplă acum sunt reacţii individuale. Analiza partidului este mai complicată„, a declarat Cezar Preda.
Senatorul PDL Radu F. Alexandru a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că organizarea unui congres extraordinar nu este cea mai potrivită soluţie pentru PDL, formula ideală fiind ca Emil Boc să fie în continuare preşedinte, iar o celulă de criză condusă de Vasile Blaga să coordoneze partidul.
Vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară afirmă că democrat-liberalii trebuie „să îşi spună părerea în instanţele partidului”, iar primii care trebuie să vorbească sunt cei cu rezultate la alegeri, el apreciind că răspundrea, care „nu e singulară, ci a unui colectiv de conducere, trebuie asumată”.
Vicepreşedintele PDL Dorin Florea afirmă că un congres ar fi necesar, însă nu există timpul necesar pentru organizarea lui şi propune ca eventualele decizii legate de rezultatele de la alegerile locale să fie luate de forul de conducere care urmează ca importanţă după congres.
Preşedintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, spune că se impunea de anul trecut un congres extraordinar al partidului, fiindcă din alegerile interne PDL trebuia să iasă un „partid întărit”, iar în ultima perioadă formaţiunea nu a mai făcut politică, doar a semnat „prezenţa la guvernare”.
Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, afirmă că este necesară organizarea unui congres în vederea schimbării conducerii centrale a partidului, afirmând că, dacă acest proces avea loc mai demult, rezultatul scrutinului era mai bun.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blogul său, că democrat-liberali care s-au ferit să candideze sau care au obţinut scoruri penibile îi cer lui Emil Boc să demisioneze, el apreciind că ideea ca Boc să plece de la şefia PDL înaintea alegerilor din toamnă este „sinucigaşă”.
PDL Gorj nu consideră oportună organizarea unei Convenţii Naţionale extraordinare a partidului, liderul filialei, senatorul Ion Ruşeţ, declarând pentru MEDIAFAX că „mai degrabă s-ar impune o evaluare foarte corectă a fiecărei organizaţii judeţene”.
Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu scrie, pe Facebook, referindu-se la declaraţiile de miercuri ale unor democrat-liberali, că „loserii cer demisia celor care au câştigat”, pentru a nu se băga de seamă că ei nu sunt în stare de nimic.
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a declarat, miercuri, că la nivelul PDL este necesară „o analiză la sânge” şi că „se impun decizii imediate”, aceste lucruri urmând să fie discutate, joi, în Colegiul Director al partidului.