Confesiunea unui medic infectat cu COVID: „E un paradox.Cu cât cresc cazurile, cu atât oamenii se înverşunează să nu respecte regulile”

Doctoriţa îşi începe relatarea amintindu-şi că a fost blestemată de oameni care o acuzau că le-a infectat rudele.

„Mie mi-au blestemat familia, de exemplu, tot felul de oameni, spunând că le-am infectat rudele. M-au făcut criminală, deși e foarte probabil să fi luat virusul de la un pacient. Avem o problemă mare în societate. Medicii sunt înjurați, deși sunt cei mai expuși”, povesteşte doctoriţa.

Medicul a contractat virusul dintr-un spital din provincie la finalul lunii martie. „Nu era nimeni testat. Nu aveam echipamente, căci așa e la noi, ne mișcăm cu încetinitorul. M-am infectat și mi-am infectat familia!”, îşi aminteşte doctoriţa.

Iată mesajul complet al medicului care a trecut prin experienţa infectării cu virusul ucigaş:

Citeşte şi Un medic român explică traumele celor vindecaţi de coronavirus. „Cei care rezistă şi scapă vor rămâne cu sechele”

„Dragi negaționiști care îmbrățișați și teoria consiprației,

Sunt un medic de 40 de ani. Am fost în spital din prima zi, de la primul caz apărut în România, în 27 februarie. Autoritățile n-au fost pregătite, așa cum nici medicii n-au fost pregătiți. Nu știai ce vine. Citeai, citeai, pe cont propriu, dar în spital n-am primit nimic, o informare, măcar, care să ne spună ce proceduri avem, cum să facem, ce protocol să urmăm. Cei mai mulți ne-am uitat pe youtube, cum fac alții în străinătate. Nu aveam măști, nu aveam echipamente, combinezoane, nimic. Ne-am făcut singuri rost de măști. Și foarte grav, nu lucram nici pe ture, deși epidemia începuse. Nu făceam schimburi. Eram toți la grămadă și n-am înțeles de ce, mai ales că spitalul deja era destul de liber, se golise fiindcă se dăduse acea lege să fie eliberate. Mi-am trimis pacienții acasă, cu inima strânsă. și-au rămas cazurile mai grave.

În martie m-am trezit într-o dimineață cu durere în gât. Am făcut 38.5 febră și apoi mi-am pierdut gustul și mirosul. Am anunțat imediat DSP-ul, fiind sigură că sunt infectată. Îmi făceam probleme pentru soțul meu și pentru cei doi copii, care au 4 și 6 ani. Mă gândeam la pacienții mei, pacienți cu afecțiuni cronice, la colegii mei, unii având diabet, de exemplu.

Au venit echipați de la DSP, m-au urcat în ambulanță și-am fost transportată la Timișoara, la Victor Babeș. Respirația ți se taie. Am început să am dureri în piept. Groaznice dureri. Încercan să-mi mențin calmul, să fiu lucidă, dar nu reușeam și mă gândeam la ce este mai rău. Apoi m-a durut capul îngrozitor. Primeam câte un calmant, reușeam să adorm și mă trezeam cu o durere teribilă. Am avut pneumonie bilaterală, o formă moderată spre severă. Mai lipsea puțin și ajungeam pe ATI. Am primit tratament, inițial kaletra, acele pastile care se dau bolnavilor de HIV. Așa era protocolul atunci. Îmi era foarte rău, îți provoacă reacții adverse și apar vărsăturile, somnolența. Eram cu alți  medici în salon, toți internați cu Covid, toți infectați în spitale.

Îmi aduc aminte și acum că a doua zi au mers la mine acasă cei de la DSP și le-au făcut teste celor din familie. Toți pozitivi. Mi-am infectat familia. Mă gândeam că se vor simți foarte rău și ei, dar din fericire n-au avut simptome. Au mers cu tatăl lor în spital ambii băieți. Am zis atunci că renunț la meseria asta, dacă reușim să trecem peste. 

DSP-ul a făcut ancheta epidemiologică în spital, unde și alte cadre medicale au fost pozitive, alături de mai mulți pacienți. Primeam mesaje de încurajare de la unii dintre pacienți, iar astea îmi dădeau putere să merg mai departe. Vorbem zilnic cu familia și mă gândeam doar la ei”, povesteşte medicul.

Doctoriţa îşi aminteşte că ajunsese să simtă apăsarea sentimentului de vinovăţie pentru că i-a infectat şi pe alţii, deşi nu avea această certitudine.

„Doi pacienți au murit peste o săptămână jumare, în urma infectării. Asta pentru cei care consideră că acest virus nu există sau e o simplă răceală. Da, unii nu fac forme grave, dar chiar nu se gândește nimeni la apropiați? În fiecare familie există cel puțin o persoană cu o anumită afecțiune. „Ești o criminală!”, mi-au scris rudele lor. Te gândești și la asta, ajungi să crezi că ești vinovat și trebuie să trăiești și cu asta, deși nu era nici o dovadă că eu am dus virusul în spital. Nici acum nu se știe de unde a apărut focarul, de la pacienți sau de la personalul medical. Nimeni n-a fost protejat.  După 4 zile la Timișoara, o doctoriță care era cu mine în salon, a avut nevoie de oxigen și-a fost transferată la ATI. Nu avea nici o altă afecțiune. A luat tot în spitalul în care lucra virusul. Are și ea familie, îngrijise pacienți zi de zi. Patru săptămâni am rămas internată, până mi-au ieșit două teste negative la rând. Primele 10 zile au fost cumplite și nu-i doresc nimănui să treacă prin așa ceva”, îşi aminteşte doctoriţa.

Citeşte şi Medic infectat cu coronavirus, apel la tineri să respecte măsurile de prevenţie: Boala există. Are o contagiozitate foarte mare

Medicul îşi manifestă indignarea vizavi de faptul că medicii sunt batjocoriţi de pacienţi, dar şi faţă de faptul că mulţi oameni nu respectă minime reguli de protecţie împotriva infectării cu coronavirusul.

„Acum văd că toată lumea îi înjură pe medici. Eu m-am întors în spital și lucrez și azi. Mie mi-au blestemat familia unii oameni și vreau să nu-i mai expun deloc. „Ești plătită de PNL și de Iohannis să alarmezi”, mi-au scris alții pe facebook, când încercam să atrag atenția asupra acestui pericol. Eu m-am resemnat. Spun ca fiecare să își vadă de treabă. De ce refuză mulți medici să mai iasă public? Din aceste motive. Ei sunt acolo, se îmbolnăvesc tratând bolnavii, iar alții îi înjură zi de zi sau îi fac mincinoși. De ce-ai mai vrea să te expui? Eu nu sunt puternică să ignor sau să trec cu vederea și pun totul la suflet. Alți colegi sunt puternici: nu îi băga în seamă, spun, dar eu nu pot. Văd proteste și scandări împotriva medicilor. Cu ce am greșit, oare, să merităm așa ceva? Sunt colegi epuizați în spitale, care nu și-au văzut familiile de luni de zile, care stau câte 12-14 ore până li se face rău. De ce? Să ne înjure populația?

Am renunțat să mai încerc să conving pe oricine de orice. Am fost recent la o terasă. Ospătarul avea masca pe barbă și nu purta nici mănuși. „De ce nu respecți niște reguli simple?”, l-am întrebat, iar el și-a dat ochii peste cap. Asta-i boala noastră, că nu ascultăm și le știm noi pe toate, ne dăm ochii peste cap.

Am fost într-un alt magazin și jumătate dintre cei de acolo nu purtau măști sau le purtau sub nas. Suntem singuri. Nu există legi, nu există bun-simț, nu există nimic. Cu cât cresc cazurile, cu atât oamenii par și mai înverșunați. E un paradox.

Suntem singuri.

Fiecare e pe cont propriu”, îşi încheie doctoriţa relatarea.