Confiscarea extinsă: instrument eficient, dar neaplicat în România

Confiscarea extinsă reprezintă confiscarea bunurilor provenite din activităţi infracţionale fără a fi necesară dovedirea legăturii dintre infracţiune şi bunul confiscat. Bunurile pot fi confiscate indiferent dacă au fost transferate de condamnat unei persoane din familie, scrie EurActiv.ro.

Confiscarea extinsă se dispune dacă persoana vizată este condamnată la o pedeapsă de minimum 5 ani de închisoare, dacă valoarea bunurilor persoanei „depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit” si dacă „instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale” grave.

Conform legii 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, procurorul este obligat să probeze doar că cel acuzat a fost implicat în săvârşirea de infracţiuni grave, spre exemplu crima organizată.

Simona-Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei a declarat pentru EurActiv.ro că prevederea confiscării extinse „a fost constant cerută de practicienii dreptului penal din România. Nu e o chestiune impusă din exterior, nu e în mod esenţial un aspect cerut de oficialii europeni […]. A fost o chestiune internă, o necesitate”.

Alte articole

Se schimbă Codul Penal: Închisoare cu executare pentru conducerea fără permis

Caz şocant în Hunedoara! Un bărbat a furat statuia unui sfânt dintr-o biserică. Cum şi-a justificat bărbatul gestul

„Prevederea s-a introdus deja in legislaţia actuală, va fi cu atât mai mult în mod coerent în viitorul cod penal, pentru care avem termen de intrare în vigoare – februarie 2014. Este o finalizare eficientă a tuturor aspectelor legate de dobândirea ilicită a averilor, a unor fonduri, deci în toate cazurile de corupţie, de mare criminalitate, de criminalitate organizată, confiscarea extinsă este o finalizare cu succes şi de substanţă a demersurilor procurorului, judecătorului, a sistemului judiciar”, a mai spus Teodoroiu.

Sara Panelli, procuror la Parchetul din Torino din 1996, spune că în Italia, confiscarea extinsă este folosită în cazul infracţiunilor seriose, în special în crima organizată, legată de mafie: „Atunci când se observă neconcordanţe ale stilului de viaţă,  ale prorietăţilor, ale banilor, la persoane care au fost deja condamnate pentru o acuzaţie legată de mafie, pot fi confiscate activele, dacă nu se oferă dovezi pentru dobândirea licită a valorilor”.

Panelli spune ca in Italia confiscarea extinsă este o unealtă foarte importantă şi foarte eficientă, introdusă încă din 1992.

Regis Pierre, magistrat la Divizia Penala şi de Gratieri din Ministerul de Justiţie din Franţa, spune că în Franţa, cel mai important moment pentru instituţia confiscării a fost în 2010, când a fost înfiinţată o agenţie pentru recuperarea şi confiscarea de active. Agenţia se ocupă de confiscarea globală (integrală) a averilor celor găsiţi vinovaţi de infracţiuni grave (precum trafic de droguri, spălare de bani, crimă organizată, crime împotriva umanităţii, terorism).

Francezii au şi un alt tip de confiscare, în limita prejudiciului creat de activitatea infracţională.

Ca şi în România, Constituţia franceză prevede prezumţia de dobândire licită a averii. Drept urmare, averea nu poate fi confiscată (aşa cum se poate în Italia sau Marea Britanie) înaintea unei sentinţe de condamnare. Pe de alta parte, Franţa poate accepta, în anumite condiţii, cereri de confiscare venite de la o curte externă, chiar înaintea condamnării.

Laura Codruţa Kovesi, propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a spus, pe 9 mai, dupa audierea la CSM, că printre priorităţile sale se numară confiscarea extinsă.

Ea a precizat că, în proiectul său de management, a insistat foarte mult pe faptul că, în cazul infracţiunilor care produc prejudiciu bugetului de stat, investigaţia penală trebuie dublată şi de o investigaţie financiară, pentru a fi recuperaţi banii obţinuţi prin infracţiune.