Sorin Grindeanu a avut doar cuvinte dure la adresa liberalilor. Prim-vicepreşedintele i-a acuzat pe aceştia de oportunism, spunând că ”se pretind un fel de roi de harnic de albine care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora”.
„Trebuie să ieșim din haosul prin care prin interese meschine unii încearcă să prăbușească România. Trebuie să aduce cu picioarele pe pământ armatele de ostași galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România. Se pretind un fel de albine care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinie în buzunarele altora.
Cel mai bine se precip să fure munca altora. Sunt, de fapt, niște viespi care își fac cuibul în casele altora și încearcă să-i alunge pe locuitorii de drept.
Sunt niște impostori cu politici parazitare și ca orice parazit încearcă să-și ucidă nemilos, încet, cu viclenie gazda care i-a ținut în viață”, a declarat Sorin Grindeanu.
Preşedintele PSD a lansat, la Congresul PSD, un avertisment în glumă către colegii săi de partid, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu, văzuți ca posibili urmași ai săi la conducerea PSD. Un eventual eșec al său în cursa prezidențială l-ar face să rămână la șefia partidului.
„Sunt mandru de echilibrul pe care il avem in PSD. Un partid trebuie sa aiba si stabilitate, un partid trebuie sa fie deschis, un partid trebuie sa aloce locul cuvenit doamnelor, sa tina cont de castigatorii din alegeri si mai ales un partid care doreste sa aiba un viitor trebuie sa aduca cat mai multi tineri in conducerea lui si trebuie sa ii lase si sa ii incurajeze sa fie decidenti. Ati vazut lupii tineri. Acest partid are viitor, are viitor cu oameni de calitate.
Adevarata munca din acest moment incepe. Ma bucur imens de mult cand il vad pe maratonistul Dragos (Benea) cu vitezistul Claudiu (Manda), asta inseamna sa ai o echipa completa. Mihai, Sorin, trimiteti-ma la Cotroceni pentru ca altfel va fi greu sa scapati de mine”, a declarat premierul.
Până acum, cutuma PSD a fost ca un lider al partidului care pierde alegerile prezidențiale să fie schimbat din funcție. A fost cazul lui Adrian Năstase, a lui Mircea Geoană, a lui Victor Ponta și a Vioricăi Dăncilă.
Marcel Ciolacu ar fi primul preşedinte al PSD în cazul căruia, dacă ar fi învins în alegerile prezidenţiale, lucrurile ar sta altfel. Secretarul general Paul Stănescu a declarat, sâmbătă, că Marcel Ciolacu poate fi președintele PSD indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale.