PSD şi-a votat noua conducere. Vezi aici lista completă a câştigătorilor de la Congres VIDEO

Social-democraţii au o nouă conducere. Cei aproape 5000 de delegaţi social-democraţi au aprobat, sâmbătă, la Sala Palatului, noua structură de conducere a partidului. Victor Ponta a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD. Ion Iliescu a fost reales preşedinte de onoare al partidului, iar Liviu Dragnea este preşedintele executiv. Marile bătălii s-au dat însă pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare.
Romania TV
20 apr. 2013, 07:40
PSD şi-a votat noua conducere. Vezi aici lista completă a câştigătorilor de la Congres VIDEO

Noua structură de conducere a partidului:

Preşedintele PSD: Victor Ponta

 

Preşedinte Executiv PSD: Liviu Dragnea

Vicepreşedinţi la nivel naţional (opt locuri) au fost aleşi: Nicolae Bănicioiu, Marian Vanghelie, Titus Corlăţean, Dan Nica, Eugen Bejinariu, Constantin Niţă, Dan Şova şi Ion Călinoiu.

Vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare au fost aleşi:

– regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) – Gheorghe Nichita

– regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea) – Marian Oprişan

– regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman) – Mircea Cosma

– regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea) – Paul Stănescu

– regiunea Vest (Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timişoara) – Ion Mocioalcă

– regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj) – Ioan Rus

– regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) – Mircea Duşa

– regiunea Bucureşti-Ilfov – Robert Negoiţă

Pentru cele cinci locuri de vicepreşedinte aparţinând Organizaţiei de Femei a PSD au fost alese Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Firea, Rovana Plumb, Lia Olguţa Vasilescu.

UPDATE 15.40 Liviu Dragnea a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte executiv al Partidului Social Democrat. Funcţia de preşedinte executiv a fost reînfiinţată prin noul Statut al PSD, aprobat vineri de Congres.

Marian Oprişan l-a învins pe Nicuşor Constantinescu şi devine vicepreşedinte pe regiunea Sud – Est.

UPDATE 15:00 Votul delegaţilor s-a încheiat.

UPDATE 14:45 Marea majoritate a delegaţilor PSD şi-a exprimat opţiunile prin votul electronic. Potrivit ultimelor informaţii, Victor Ponta a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al PSD, în timp ce Liviu Dragnea a devenit preşedinte executiv al partidului.

UPDATE 14.00 Social-democraţii au adoptat o rezoluţie privind dialogul social. Potrivit documentului, PSD se angajează să susţină, în cadrul coaliţiei de guvernare şi în Parlamentul României, continuarea procesului de amendare a Legii privind dialogul social pentru a ţine seama de propunerile rezultate din dezbaterile comune cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi patronale.

De asemenea, social-democraţii susţin acţiunea Guvernului în direcţia amendării Legii privind dialogul social, astfel încât noile prevederi, cât şi cadrul său de aplicare să reflecte angajamentul PSD faţă de valorile şi principiile dialogului social, deschis, transparent, în interesul general al cetăţenilor României.

 

UPDATE 13.00 Congresul PSD a adoptat, sâmbătă, rezoluţia privind fuziunea social-democraţilor cu Uniunea Naţională pentru Progresul României. Decizia a fost luată cu largă majoritate de voturi, înregistrându-se un vot împotrivă şi două abţineri.

UPDATE 12.50 Ion Iliescu a fost revalidat sâmbătă de Congresul Partidului Social Democrat în funcţia de preşedinte de onoare al formaţiunii, funcţie care a fost introdusă şi în statut

UPDATE 12.41 Delegaţii la Congresul PSD au început să voteze.

UPDATE 12.30 Ponta: „Principalul meu partener e Liviu Dragnea. Îi mulţumesc pentru anii în care a fost alături de mine. Azi ne asumăm un nou mandat împreună – preşedinte şi preşedinte executiv. Secretul acestui tandem e că suntem complementari: ce are Liviu nu am eu şi ce am eu nu are Liviu. Asta dă eficienţă tandemului nostru, împreună vom reuşi, nu doar în partid, ci şi în Guvern, să le ducem în direcţia bună”.

UPDATE 12.20 Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat sâmbătă, de la tribuna congresului formaţiunii, că social-democraţii au datoria să ducă România mai departe, subliniind că nu doar regimul Băsescu trebuie schimbat, ci ţara în ansamblu.

„Cred că trebuie să schimbăm nu doar regimul Băsescu, ci România în ansamblu. (…) Cred că a fost un an al victoriei şi această victorie ni se datorează”, a spus premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a arătat că PSD a fost un partid întotdeauna credincios liderilor săi, fie că se numesc Ion Iliescu sau Adrian Năstase, şi a adăugat că unitatea formaţiunii este unul dintre marile secrete ale PSD, apreciind că niciun alt partid din România nu are această calitate. Liderul social-democraţilor a subliniat că PSD nu mai este doar partidul celor săraci, a celor în nevoie, fiind foarte mulţi oameni din clasa de mijloc care votează cu social-democraţii şi care cred în capacitatea lor de a conduce spre o renaştere economică a ţării.

Ponta a subliniat că PSD are obligaţia „să nu se mulţumească cu victoria de anul trecut, să nu se considere satisfăcut, liniştit, relaxat”.

„Dacă câştigam alegerile eram convins că mă veţi sprijini în continuare, dacă nu, m-aş fi retras, pentru că partidul are întotdeauna nevoie de un lider care să îl ducă la victorie. Uite că nu e un congres atât de simplu, pentru că avem în faţă nişte ani dificili, care ne stimulează, care reprezintă o provocare, şi PSD are obligaţia să nu se mulţumească cu victoria de anul trecut, să nu se considere satisfăcut, liniştit, relaxat. Faptul că suntem cel mai mare şi puternic partid sună bine, dar se pune şi principala responsabilitate pe umerii noştri. Iar eu simt responsabilitatea mea ca lider. Eu trebuie să construiesc împreună cu dvs noul proiect pentru România. Trebuie să vă conving mai întâi pe dvs. să mă susţineţi, după aceea pe români, că proiectul nostru nu se opreşte doar la schimbarea regimului Băsescu. Cred că trebuie să schimbăm nu doar regimul Băsescu, ci România în ansamblul său”, a subliniat preşedintele PSD, citat de Agerpres.

„Responsabilitatea mea faţă de dvs., colegii mei din PSD, şi apoi în faţa ţării, este de a arăta care este proiectul pentru viitor”, a mai spus premierul, care le-a mulţumit de la tribuna congresului tuturor celor care au câştigat alegerile locale şi parlamentare, dar şi celor care nu l-au votat la Congresul din 2010 pentru preşedinţia partidului.

UPDATE 11.20 Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat de la tribuna salii în care are loc Congresul PSD că „suntem un partid de preşedinţi şi de vicepreşedinţi”, a mulţumit pentru invitaţia la Congres.

„Domnule preşedinte Victor Ponta, domnule preşedinte Iliescu, domnilor preşedinţi şi vicepreşedinţi, vreau să vă multumesc pentru onoarea de a mă invita la Congres. (…) Adevărata valoare a PSD sunt oamenii lui serioşi, modeşti şi dăruiţi” şi de aceea „sunteţi principala forţă în care românii şi-au pus speranţa”.

„PSD este din nou acolo unde merită”, a mai spus Oprescu. „Este momentul şi şansa noastră să schimbăm România. Domnule preşedinte Victor Ponta, stimaţi colegi am un deosebit respect şi sinceră prietenie pentru oamenii care au populat acest partid din care am ieşit de nevoie. Indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, eu am rămas acelaşi”, a încheiat Sorin Oprescu.

UPDATE 11.00 Preşedintele PES, Serghei Stanişev, a declarat sâmbătă, la Congresul PSD, că premierul Victor Ponta a lucrat „excelent” atât ca premier, cât şi ca lider de partid.

„Am fost în Bucureşti acum câteva luni pe Arena Naţională atunci când v-aţi prezentat candidaţii. Mă bucur foarte mult, este minunat să mă aflu din nou aici după victoria dumneavoastră din 9 decembrie. Data trecută când m-am aflat în faţa dumneavoastră vă luptaţi pentru o schimbare în România. Ştiaţi atunci că trebuie să înceteze corupţia, ştiaţi că aveţi nevoie de schimbare şi pentru acest lucru au votat românii. Partidul dumneavoastră a reuşit să facă nouă schimbare în ochii majorităţii românilor. Astăzi, Victor Ponta conduce România înainte, bucurându-se de încrederea tuturor românilor, a partidului dumneavoastră şi a tuturor socialiştilor europeni. Victor a lucrat excelent până acum atât în calitate de conducător al partidului, cât şi de premier”, a spus Stanişev.

Pentru postul de preşedinte va candida premierul Victor Ponta, fiind singura candidatură validată la şefia partidului. Andrei Alexandru, fost consilier al lui Nicolae Văcăroiu, îşi depusese şi el  candidatura, dar aceasta nu apare ca validată în lista de candidaţi remisă, vineri, oficial de către PSD.Lupta cea mai strânsă se va da pentru funcţiile de vicepreşedinte. Congresul PSD va alege opt vicepreşedinţi pentru viitoarele regiuni de dezvoltare şi opt vicepreşedinţi la nivel naţional, funcţii prevăzute în noul Statut ce urmează să fie adoptat.

Pentru posturile de vicepreşedinte naţional au fost depuse şi validate 13 candidaturi: Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Călinoiu, Ion Câlea, Titus Corlăţean, Adrian Duicu, Dan Nica, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Şova, Marian Vanghelie.

Favoriţi pentru a ocupa o funcţie de vice naţional sunt, scrie sursa citată, Dan Nica, Nicolae Bănicioiu, Gheorghe Bunea Stancu, Constantin Niţă, Ion Călinoiu, Adrian Duicu, Marian Vanghelie, Dan Şova şi Titus Corlăţean.

În ceea ce priveşte cursa pentru funcţiile de vicepreşedinţi pe regiuni de dezvoltare, cea mai dură bătălie se anunţă a fi cea pentru regiunea Sud – Est, unde vor candida  Marian Oprişan (şeful CJ Vrancea), Nicuşor Constantinescu (preşedinte CJ Constanţa) şi Constantin Boşcodeală (primarul municipiului Buzău).

Candidaţii pentru regiunea Vest sunt preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, şi preşedintele PSD Caraş – Severin, Ion Mocioalcă. Senatorul Ilie Sârbu nu candidează pentru o funcţie în cadrul Biroului Politic Naţional al PSD, el urmând să participe la lucrările acestui for în calitate de lider al grupului PSD din Senat.

Pentru regiunea Sud, lupta se va da între trei candidaţi: preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, şi Adrian Ţuţuianu.

Câştigătorii celorlalte regiuni sunt deja cunoscuţi, depunându-se câte o singură candidatură pentru funcţia de vicepreşedinte al acestor regiuni.

Astfel, vicepreşedinte pe regiunea Nord-Vest va ajunge fostul ministru de Interne Ioan Rus, pentru regiunea Centru vicepreşedinte va fi ministrul Apărării, Mircea Duşa, iar primarul municipiului Iaşi, Gheoghe Nichita, va deveni vicepreşedinte regional în zona Nord-Est. Robert Negoiţă este singurul candidat pentru regiunea Bucureşti – Ilfov.

De asemenea, pentru regiunea Sud-Vest, candidează doar Paul Stănescu – preşedintele CJ Olt.

Funcţia de secretar general al PSD nu va mai fi aleasă la Congres, Andrei Dolineaschi urmând să fie confirmat în această poziţie la următorul Comitet Executiv.

În schimb, Congresul va adopta înfiinţarea funcţiei de preşedinte executiv, funcţie pentru care va candida vicepremierul Liviu Dragnea.

Pentru cele cinci funcţii de vicepreşedinte alese din rândul Organizaţiei de femei au fost depuse şi validate cinci candidaturi, respectiv: Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Firea, Rovana Plumb şi Olguţa Vasilescu.

Votul noii conduceri are loc după ce vineri, au fost adoptate cu unanimitate, o serie de modificări la Statutul partidului, cea mai importantă fiind instituirea funcţiei de preşedinte executiv al formaţiunii, în condiţiile în care Liviu Dragnea este singurul candidat la această funcţie.

Funcţia de preşedinte executiv a fost introdusă nu doar la nivel naţional, şi la nivelul organizaţiilor muncipale, judeţene, de sector, a municipiului Bucureşti. De asemenea, s-a decis ca funcţiile de prim-vice alese în conferinţele organizaţiilor judeţene sau municipale să se transforme în funcţii de preşedinte executiv.

Totodată, prin modificările aduse la Statut a fost majorat numărul de vicepreşedinţi ai partidului la nivel central, existând 8 funcţii de vice la nivel naţional, 8 funcţii de vice la nivel regional, 5 funcţii de vice alocate femeilor şi alte 3 funcţii de vice, asimilate, pentru liderii de grup de la PE, Senat şi Camera Deputaţilor.

Pe de altă parte, în noul Statut se redefineşte Secretariatul general ca structură tehnică (în sensul că funcţia nu mai este, ca până acum, una aleasă, n.r.) cu un secretar general şi alte două funcţii de secretar general adjunct alese de către Comitetul Executiv Naţional.

În afară de adoptarea modificărilor la Statut, Congresul a mai aprobat, cu unanimitate de voturi, o hătărâre prin care se amână până în anul 2016 intrarea în vigoare a unui articol al Statutului care prevede ca preşedintele PSD să fie ales sau revocat de toţi membrii de partid, în alegeri interne.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Blackout în România? Cel mai negru scenariu pentru țara noastră: Catastrofale
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul II înapoi? Decizia la care nu s-ar fi așteptat Călin Georgescu: Judecat abuziv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Mihai Leu în stare critică la terapie intensivă. Fostul campion la box si pilotaj adus cu elicopterul la București
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster