Membrii Congresului au modificat articolul 21 din statut prin votarea unui al patrulea alineat care prevede, că: ”Un membru USR nu poate deţine simultan mai mult de două funcţii alese în cadrul partidului, la orice nivel. Prin funcţii alese în cadrul partidului nu se înţelege cea de reprezentant la Congres, Conferinţa Judeţeană/ Municipală, Adunarea Generală, Comitetul Politic şi/ sau de membru în diverse comitete şi comisii tematice”.
De asemenea, membrii Congresului USR au introdus o serie de incompatibilităţi în statut.
”Persoanele plătite din fonduri USR, precum şi cele plătite din indemnizaţii/ fonduri la dispoziţia parlamentarilor, europarlamentarilor, miniştrilor, consilieri ai miniştrilor, primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene USR, ori angajaţi de către aceştia, şi persoanele angajate la grupul parlamentar sau europarlamentar al USR, sunt incompatibile cu funcţia de membru în organele de conducere, arbitraj şi control de la orice nivel al Biroului Naţional şi al Comisiei Naţionale de Arbitraj, sau al Comisiei Naţionale de Cenzori”, a decis Congresul.