Harith bin Ghazi al-Nathari, „consilier religios” al grupului terorist, a fost ucis într-un raid american efectuat pe 31 ianuarie în provincia Shabwa, a anunţat organizaţia teroristă Al-Qaida din Yemen.
În acelaşi atac au fost ucişi alţi trei combatanţi ai grupului terorist, precizează organizaţia pe contul de Twitter.
Citeşte şi Al Qaida din Yemen revendică atentatul împotriva Charlie Hebdo, într-o înregistrare video
Raidul a fost făcut cu o dronă americană. SUA au lansat multe atacuri cu drone asupra ţintelor islamiste, în timpul Administraţiei preşedintelui Barack Obama. O mică pauză, de aproximativ două luni, a fost înregistrată la sfîrşitul anului 2014 şi prima lună a lui 2015.
Al-Qaida a revendicat atacul din 7 ianuarie 2015 asupra redacţiei revistei satirice şi de caricatură franceze Charlie Hebdo. Patru jurnalişti, inclusiv redactorul-şef al publicaţiei, au fost ucişi. Teroriştii, fraţii Kouachi, au au fost ulterior lichidaţi de trupele antiteroriste franceze. Atacul terorist de la săptămânalul francez fost urmat de alte două atacuri teroriste în Franţa, inclusiv o luare de ostatici, tragicele evenimente soldându-se, în total, cu 17 morţi.