Consiliul Judeţean Sibiu intenţionează să construiască un spital nou şi cere sprijin financiar de la Guvern

Președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, solicită Guvernului să sprijine financiar construcția unui spital nou, în municipiul Sibiu, ea motivând că sibienii au contribuit până acum cu mult mai mulți bani la bugetul de stat, față de ce investiții s-au făcut în acest județ.
Iulian Tudor
07 nov. 2017, 15:03
Consiliul Judeţean Sibiu intenţionează să construiască un spital nou şi cere sprijin financiar de la Guvern

„Vorbim de un spital județean nou, pe care nu îl facem noi, nu îl face PNL-ul, nu îl face PSD-ul, nu îl face Forumul (German n.red), pe care îl fac sibienii din banii pe care îi aduc ca și contribuție la bugetul de stat. (…) Orice ajutor venit în plus la ceea ce avem deja este binevenit. Un ajutor din bani guvernamentali vine practic prin întoarcerea contribuției pe care sibienii au avut-o la bugetul de stat, pentru că din 1990 încoace Sibiul a dat la bugetul de stat mult, mult mai mulți bani decât a primit, indiferent de guvernare. (…) Da, mi se pare normal și logic ca bani pentru edificarea pentru acestui spital să fie veniți și de la Guvernul României, de la bugetul de stat, pentru că sibienii contribuie cu bani la bugetul de stat nu puțini și e normal ca parte din ce contribuie să se întoarcă în investiție în județul Sibiu”, a declarat marți, într-o conferință de presă, președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Președintele CJ Sibiu a precizat că, împreună cu primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, intenționează să meargă în audiență la premierul Mihai Tudose, pentru a cere sprijin financiar de la Guvern pentru construcția noului spital. „Vreau să vă anunț că intenționez să îi fac eu o solicitare domnului premier, de a mă primi într-o audiență. Împreună cu doamna primar am vrea să mergem în audiență pentru a discuta pe acest subiect”, a anunțat președintele CJ Sibiu.

Daniela Cîmpean cere responsabilitate Guvernului și s-a arătat deranjată de faptul că premierul a vizitat actualul Spital Clinic Județean de Urgență din Sibiu, fără să invite la discuții pe niciun reprezentant al CJ Sibiu, proprietarul spitalului și cel care deține deja un teren pe care vrea să ridice un nou spital.

„La situația în care se găsește acum Spitalul Județean Sibiu și necesitățile pe care le are, orice întârziere făcută cu bună sau rea credință, pentru edificarea acelui spital, echivalează cu infracțiunea de genocid, pentru că este o crimă împotriva multora să mai amâni și să îți bați joc de un astfel de proiect, care poate are deja făcuți pași înspre realizarea lui. (…) Nu dăm astfel de vești la un hotel sau în altă parte. Vestea construirii unui nou spital o dai după ce ai în primul rând discuții cu cel care este proprietar și are responsabilitatea construcției acelui spital. Nu am știut absolut nimic la faptul că domnul premier va vizita Spitalul Județean, nu a știut nici domnul manager, decât pe surse, cu puțin timp înainte să vină domnul premier. (…) Spitale în țară la stadiul de promisiune sunt și în altă parte. (…) Eu vreau să fim responsabili, să nu ne jucăm cu astfel de promisiuni”, a spus Daniela Cîmpean.

În prezent, CJ Sibiu deține un teren la marginea municipiului Sibiu și un studiu tehnic realizat de Ministerul Sănătății, pentru construcția unui nou spital.

„Vreau să vă spun foarte clar: la acest moment avem un teren, proprietatea Consiliului Județean. Avem un studiu tehnic predat de Ministerul Sănătății pe bază de protocol. Avem discuții avansate și analize împreună cu primăria pentru a realiza parteneriatul pentru un spital integrat, așa cum ar trebui să fie toate spitalele integrate din România. Facem toate analizele care sunt necesare pentru ca acest spital să corespundă condițiilor și necesităților pe următorii 30-40 de ani, nu doar la acest moment”, a explicat președintele CJ Sibiu.

În timp ce CJ și Primăria Sibiu au anunțat că vor împreună să ridice un nou spital pe actualul teren al CJ Sibiu, social-democrații și prefectul județului au lansat ideea construcției acestui nou spital, în alt loc, tot la marginea municipiului Sibiu, dar pe un teren aflat în proprietatea Armatei

„Dacă din analizele pe care le fac alte foruri rezultă că ce am pornit noi nu este OK, (…) atunci mergem pe calea pe care o găsesc alții, dacă avem convingerea că este mai bună. Dar până atunci, (…) mergem pe demersurile pe care le-am făcut. (…) Nu există absolut niciun motiv serios pentru ca spitalul județean să fie edificat pe un alt teren decât pe cel pe care îl avem”, a precizat președintele CJ Sibiu.

Potrivit Danielei Cîmpean, dacă se construiește un spital nou pe actualul teren al Consiliului Județean nu este niciun pericol pentru populație. Totuși, CJ Sibiu a decis, marți, să comande un studiu de impact în acest sens.

„Dacă ar fi existat o singură informație că acel teren pune în pericol viața pacienților, vă dați seama că nu am fi fost atât de iresponsabili să facem spitalul acolo sau să gândim un spital acolo. (…) Se face și acel studiu de impact, este necesar. Este Consiliul Județean, proprietarul terenului, care face o astfel de solicitare. (…) Deja am făcut demersuri în direcția aceasta. Astăzi am purtat discuții cu DSP-ul și facem pașii în această direcție”, a arătat președintele CJ Sibiu.

Medicii din actualul spital județean de urgență din Sibiu au cerut Consiliului Județean să construiască un spital cu o capacitate de 750 de paturi, ceea ce ar însemna o investiție de 120 de milioane de euro, susține Daniela Cîmpean. Noul spital va găzdui însă două spitale într-o singură clădire, și anume actualul spital județean și cel de pediatrie din municipiul Sibiu. Actualul spital județean de urgență are o capacitate de 1.100 de paturi, potrivit directorului acestuia, Cornel Benchea.

Premierul Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea, au făcut miercuri, 2 noiembrie, o scurtă vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, după care premierul a declarat jurnaliștilor că Guvernul va finanța construcția unui spital județean nou la Sibiu.

În centrul municipiului Sibiu funcționează în clădiri mai vechi de un secol atât Spitalul de Pediatrie, cât și Spitalul Clinic Județean de Urgență. Medicii din cele două spitale vechi cer un singur spital nou, la standardele actuale, în care să existe toată aparatura necesară și toate secțiile.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Cât costă tratamentul pentru tratarea dependenței de jocuri de noroc! Există un singur centru, chiar în inima României
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
Danemarca finanțează producția de arme în Ucraina pentru a accelera livrările și a reduce costurile
MediaFlux
Românii nu vor mai putea juca câți bani vor la păcănele și pariuri. Ce prevede un nou proiect de lege
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti