Asociaţii de elevi şi sindicalişti din Educaţie cer decontarea navetei elevilor şi demiterea celor responsabili de întârzierea acesteia

Asociaţii de elevi şi sindicalişti din Educaţie cer demiterea funcţionarilor şi demnitarilor care au întârziat adoptarea Ordonanţei privitoare la decontarea integrală a navetei elevilor şi spun că, dacă această OUG nu va intra în vigoare în cel mai scurt timp, atunci numărul elevilor care abandonează şcoala va creşte.
Filip Stan
04 oct. 2016, 13:32
Asociaţii de elevi şi sindicalişti din Educaţie cer decontarea navetei elevilor şi demiterea celor responsabili de întârzierea acesteia

Prin pasivitatea în formă continuată și lipsa de interes de care dă dovadă, Guvernul României îi prejudiciază zilnic pe cei peste 130.000 de elevi navetiști. Continuând politica guvernărilor anterioare, Cabinetul condus de premierul Dacian Cioloș încurajează părăsirea timpurie a școlii, refuzând să adopte măsuri în sensul sprijinirii elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu și încălcând cu bună știință Constituția României. Având în vedere promisiunile neonorate și atitudinea sfidătoare la adresa elevilor navetiști din România, Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Uniunea Liceenilor Maghiari, Consiliul Tineretului din România, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar solicită adoptarea în cel mai scurt timp a Ordonanței de Urgență privind decontarea integrală a navetei și demiterea funcționarilor și demnitarilor care se fac vinovați de întârzierea produsă„, se arată în comunicatul de presă al Consiliului Naţional al Elevilor, precum şi al altor asociaţii ale elevilor şi sindicaliştilor din Educaţie.

La începutul lunii august, organizațiile semnatare au solicitat Guvernului României să adopte, până la începerea anului școlar 2016-2017, o Ordonanță de Urgență în sensul decontării integrale a costurilor aferente navetei elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu. „În data de 27 august, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a pus în dezbatere publică proiectul Ordonanței de Urgență, asumându-și adoptarea acestuia până pe 12 septembrie, dată la care elevii au început cursurile noului an școlar”, este menţionat în comunicat.

Citeşte şi INS: Abandonul şcolar, una dintre cele mai acute probleme ale învăţământului românesc

„În acest moment ne aflăm în a 4-a săptămână de școală, iar Guvernul României refuză să adopte o măsură pentru facilitarea accesului liber la educație al celor peste 130.000 de elevi navetiști, cărora le este încălcat flagrant dreptul la învățământ gratuit, fiind supuși zilnic riscului de a abandona școala, din cauza lipsei banilor pentru plata costurilor navetei. Guvernul i-a mințit pe cei peste 130.000 de elevi navetiști din România, asumându-și rezolvarea problemei decontării parțiale a navetei până la începerea anului școlar 2016-2017 și nemaifăcând nimic în acest sens. Astfel, au fost induse în eroare zeci de mii de familii, care și-au planificat în mod eronat cheltuielile, din cauza unei promisiuni neonorate a Guvernului”, susţin reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

Potrivit consiliului, „cabinetul condus de premierul Dacian Cioloș continuă politica începută de Guvernul Ponta, care, în august 2013 a plafonat decontarea navetei elevilor la 26 lei/3 km + 2 lei/km, o decizie iresponsabila în urma căreia peste 35.000 de elevi din România au abandonat școala, într-un singur an, din lipsa banilor pentru a face naveta între localitatea de domiciliu și unitatea de învățământ„.

Consiliul Naţional al elevilor susţine că în prezent, „elevilor le este decontat aproximativ 20-25% din costul abonamentului„.

„Măsura decontării parțiale a navetei este neconstituțională raportat la art. 32, alin. (4) din Constituția României, care consacră gratuitatea învățământului de stat. Este regretabil că în anul 2016, într-o țară membră a Uniunii Europene, există elevi care nu pot finaliza învățământul obligatoriu, întrucât Guvernul României a decis să pună în sarcina elevului și părinților peste 75% din costurile necesare pentru a ajunge din localitatea de domiciliu la școală. Inacțiunea și dezinteresul Guvernului față de scăderea abandonului școlar vor avea efecte grave în dezvoltarea pe termen lung a României. Din păcate, în cazul în care Guvernul nu va adopta în cel mai scurt timp Ordonanța de Urgență privind decontarea integrală a navetei, tot mai mulți elevi proveniți din familii cu o situație materială precară vor fi nevoiți și anul acesta școlar să părăsească sistemul de învățământ, din cauza lipsei banilor pentru acoperirea costurilor aferente navetei„, se mai arată în comunicat.

Semnatarii comunicatului sunt: Consiliul Național al Elevilor – Vlad ȘTEFAN, președinte Asociația Elevilor din Constanța – Constantin-Alexandru MANDA, președinte Asociația Elevilor din Bacău – Gabriel-Dragoș CAZAN, președinte Uniunea Liceenilor Maghiari – Buryan TUNDE, președinte Consiliul Tineretului din România – Mihai DRAGOȘ, președinte Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” – Marius-Ovidiu NISTOR, președinte Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – Simion HANCESCU, președinte Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – Iulian CRISTACHE, președinte.

Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010. Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.

Citeşte şi Schimbări importante pentru elevi de săptămâna viitoare. Ce se întâmplă cu masa caldă şi decontarea navetei

DailyBusiness
Moment de groază pentru un cățel blocat pe stânci în timp de furtună. Pompierii au acționat de urgență
Spynews
Vica Blochina, dată în judecată de fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu! Ce acuzații îi aduce bărbatul, dar și cum se apară blondina! Declarații exclusive
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Top 6 cele mai puternice zodii din horoscop. Sunt ghidate de o putere fantastică, nimeni nu le poate învinge
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare cântăreț. A fost Regele muzicii populare, dăruit cu o voce de aur
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în fasolea bătută de post ca să iasă cremoasă și cu un gust mult mai bun. Un singur ingredient face o diferență uriașă
DailyBusiness
Taxa de vacanță revine pentru români: Se va plăti din 18 aprilie 2025
Adevarul
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Despărțire bombă în showbiz! Cezar Ionașcu, izgonit de acasă de soție? Motivul? O amantă! Profesorul în relații nu face ce predică?
Spynews
Dorian Popa, declarații exclusive despre noua iubită! Cât de serioasă a devenit relația celor doi. I-a prezentat-o deja mamei lui
Evz.ro
Cum să faci cel mai pufos chec. Sfaturi și trucuri esențiale
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
Ireal! Un club de fotbal a postat, pe social media, o poză cu o vedetă de pe un site cu content plătit
kanald.ro
Care este cel mai toxic pește consumat de români. Acesta conține peste 70 de paraziți și este plin de substanțe periculoase
Cancan.ro
Greșeala care l-a dat de gol pe Cezar Ionaşcu! Ce făcea atunci când soția nu era acasă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care retrag bani de la bancomat. Decizie pentru toți clienții. Se face cerere la bancă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Primele imagini cu Dan Petrescu, după moartea mamei sale. Antrenorul lui CFR Cluj, răvășit la parastas: Gigi Nețoiu, Camora și un preot au fost printre cei prezenți
stirilekanald.ro
Alina a trecut prin clipe de coșmar! Fostul soț i-a ucis copiii, după care și-a luat viața: „Fetițele mele erau moarte”
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Călin Georgescu a revenit! Decizie de ultimă oră pentru alegerile prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solie către Kremlin: Stimate Tovarășe Președinte Vladimir Putin,