Primul dintre cei aleşi în conducerea centrală a PNL a fost noul secretar general. La propunerea preşedintelui Ludovic Orban, Consiliul Naţional l-a ales cu 1.615 voturi pe deputatul de Bistriţa Robert Sighiartău în funcţia de secretar general.
Cei patru prim-vicepreşedinţi ai PNL au fost aleşi şi ei tot dintre susţinătorii lui Ludovic Orban. Astfel, liderul PNL Oradea, Ilie Bolojan, a fost ales prim-vicepreşedinte pe strategii politice cu 1.292 de voturi, iar preşedinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, a obţinut funcţia de prim-vicepreşedinte pe comunicare cu 1.161 de voturi. Liderul PNL Alba, Mircea Hava, a fost ales prim-vicepreşdinte pe relaţii internaţionale cu 1.329 de voturi, în vreme ce Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova, a obţinut postul de prim-vicepreşedinte pentru mediul de afaceri şi societatea civilă cu 1.264 de voturi.
În funcţiile de vicepreşedinte, 16 la număr, au fost aleşi: Vlad Nistor – Politică externă, apărare şi siguranţă naţională, Laurenţiu Leoreanu – Administraţie, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului, fonduri europene şi dezvoltare regională, Ben Oni Ardelean – Justiţie şi drepturi cetăţeneşti, Florin Cîţu – Buget şi politici fiscale, Sulfina Barbu – Sănătate, muncă, familie şi protecţie socială, Dan Motreanu – Educaţie, cercetare, tineret şi sport, cultură, culte, minorităţi, Adrian Nechita Oros – Agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură, Virgil Guran – Infrastructura de transport, comunicaţii şi societate informaţională, Ioan Bălan – regiunea Nord-Est, Victor Paul Dobre – regiunea Sud-Est, Răducu Filipescu – regiunea Sud-Muntenia, Gigel Ştirbu – regiunea Sud-Vest Oltenia, Gheorghe Falcă – regiunea Vest, Lucian Bode – regiunea Nord-Vest, Florin Roman – regiunea Centru şi Marian Petrache – regiunea Bucureşti-Ilfov.
Biroul Executiv al PNL a fost completat cu 16 membri simpli: Costel Şoptică, Costel Alexe, Cristian Buican, Viorel Badea, Ştefan Dragulin, Ioan Ştefan, Adrian Miuţescu, Daniel Popescu, Adrian Veştea, Dan Vâlceanu, Ionel Palăr, Nelu Tătaru, George Siscu, Iulian Hutuca, Nicolae Giugea şi Tinel Gheorghe.
Prima şedinţă a noii conduceri centrale a PNL va avea loc luni la ora 12:00 şi va decide modul în care liberalii se vor poziţiona faţă de moţiunea de cenzură depusă de PSD şi ALDE împotriva prim-ministrului Sorin Grindeanu.
Citeşte şi Ludovic Orban, despre situaţia din PSD: Oscilează între penibil şi ridicol
Sâmbătă, liberalii și-au ales noul președinte în cadrul Congresului partidului la care au participat aproximativ 5.000 de delegați.
Ludovic Orban a câștigat detașat șefia partidului în fața contracandidatului său, Cristian Bușoi.