Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, desfiinţat tacit de deputaţi. Senatul va avea ultimul cuvânt

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, un proiect de lege prin care este desfiinţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iniţiat de fostul deputat Bogdan Diaconu, amendat de CNCD anul trecut pentru declaraţii homofobe şi discriminarea comunităţii LGBT.
Ionela Marcu
28 feb. 2017, 16:02
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, desfiinţat tacit de deputaţi. Senatul va avea ultimul cuvânt

Proiectul a fost depus în data de 17 mai 2016, la 3 zile după ce Bogdan Diaconu a fost amendat de CNCD, în contextul în care a declarat că va interzice paradele LGBT dacă va ajunge primar.

Termenul legal de dezbatere şi vot final pentru această iniţiativă a expirat pe 25 noiembrie 2016. În urma adoptării tacite proiectul de lege va fi transmis Senatului, for decizional.

Bogdan Diaconu sustine că CNCD a dovedit că funcţionează ca o “instituţie anti-românească”.

Abrogarea Legii nr. 48/2002 are aşadar ca scop desfiinţarea CNCD ca instituţie bugetară care a făcut dovada în decursul anilor că funcţionează ca o instituţie anti-românească şi anti-naţională, fiind doar un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria ţară„, a declarat Bogdan Diaconu, în expunerea de motive a proiectului de lege.

CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar, a mai spus Diaconu, potrivit proiectului de lege.”CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar (…) De vreme ce CNCD are o atitudine repetată şi constantă împotriva respectării şi apărării unor drepturi constituţionale, a devenit o instituţie anti-constituţională şi, ca urmare, trebuie desfiinţată„, susţinea fostul deputat, potrivit sursei citate.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, în data de 8 noiembrie 2016, un raport pentru respingerea proiectului de lege, iar proiectul a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor în data de 27 decembrie 2016.

O hotărâre similară, de desfiinţare a CNCD, afost luată de Polonia, pe 27 aprilie 2016.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Iubita lui Andrei Perneș, în lacrimi, la mormântul tânărului. Durerea este uriașă: „Sufletul meu”
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Un bărbat a dispărut după ce a lăsat în urmă un bilet cu un mesaj bizar. Ce le-a scris părinților săi
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit! El îi ia locul: Mi-a spus foarte clar
Playtech.ro
Moneda clasică românească din anii ’90 pe care se cer peste 9.000 de lei. Micul ban era dat rest la orice magazin, acum e rar
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Mesajul lui Călin Georgescu, comparat cu cel al legionarilor. Istoric: „Criticile sunt justificate, soluțiile sunt dezastruoase”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Horoscop duminică, 2 martie 2025: Leii vor avea o stare deosebită
Spynews
Tzancă Uraganu a petrecut 1 martie alături de prima lui dragoste, Lambada. Ce cadou i-a făcut / FOTO
Evz.ro
Aparatul din bucătărie care trebuie scos din priză noaptea. Poate provoca tragedii
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Mircea Bravo, la un pas de moarte: „Am oprit în stâlp”. Vedeta a vorbit despre momentul care i-a schimbat viața
Cancan.ro
Zodia care poate avea probleme cronice de sănătate în martie 2025, potrivit faimoasei Neti Sandu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatura lui Călin Georgescu nu va fi validată. Va fi scos din cursă: Se vede, e limpede ca lumina zilei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Secretarul american al Apărării suspendă operațiunile cibernetice împotriva Rusiei
MediaFlux
Cele patru măsuri convenite de liderii europeni la summitul de criză. Suntem la o răscruce a istoriei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Robotul bătăuș a devenit viral: a nu se lăsa la îndemâna șoșocilor!