Constantin Enceanu a mărturisit că a aflat vestea despre decesul lui Petrică Mîţu Stoian de la impresarul său. Interpretul a spus că în acel moment a oprit maşina şi a început să urle de durere.
„Bună ziua, îmi e greu să spun ce e în sufletul meu. O durere imensă. Când am aflat că se îndreaptă în lumea cea fără dor eram la telefon cu impresarul dumnealui. Mi-a spus ‘Costele, Petre a plecat’. Am oprit maşina, m-am dat jos din maşină şi am urlat ca un nebun. Am simţit nevoia să mă răzbun pe soarta asta cruntă ce a avut-o. Am urlat de durere. Am avut un frate adevărat pe care mă puteam baza la orice oră din zi şi din noapte.
Crede-mă că aş fi făcut orice în momentele alea să pot să-i dau o mână de ajutor lui Petre. Să mai trăiască măcar câteva zile, un an, să-şi ia rămas bun cum se cuvine de la toată lumea. Era cel mai fericit om, pentru el nu exista ceartă. Nu puteai să te cerţi, evita acest lucru. Regret din suflet că a plecat aşa de repede de lângă noi. În inima mea a rămas un mare, mare gol. Nu o să-l umple nimeni. Nu am avut niciun coleg atât de apropiat cum a fost el. Am bucurat mulţi oameni împreună. Aşa a vrut Dumnezeu, l-a luat să le cânte sfinţilor şi celor care sunt deja pe lumea cealaltă”, a spus Constantin Enceanu la RomaniaTV.
Constantin Enceanu a dezvăluit pentru ce i-ar fi mulţumit lui Petrică Mîţu Stoian dacă ar mai fi trăit câteva zile.
„I-aş fi mulţumit pentru că a fost prietenul meu atâţia ani de zile. În adevăratul sens al cuvântului. Îi mulţumesc pentru că a acceptat să fim împreună pe scenă şi să venim cu ceva nou pentru oameni. Petre, cu siguranţă, când o să vin acolo sus, împreună o să reluăm acest proiect al nostru şi să-i bucurăm şi pe cei de dincolo”.
„Pământul e o scenă pe care noi ne jucăm rolul. Noi trebuie să ştim cum să facem asta. Petre şi-a jucat foarte frumos rolul, o grămadă de oameni îşi vor aminti cât de frumos a jucat. La această plecare, oricât ar fi de visat, nu se mai întoarce. Asta e durerea cea mai mare”.
„Nu pot să spun că am o singură amintire. Am amintiri foarte frumoase cu Petrică, ar trebui să scriu o carte. E mult de povestit în câteva minute. Lângă Petre tot timpul era o atmosferă plăcută, era pus pe şotii. Dacă eram întorşi pe dos, ştia să ne scoată din starea aceea. Avea o energie debordantă, o dorinţă de viaţă nemaipomenită. Îmi spunea că s-a pensionat şi vrea să vadă lumea, să vadă locuri frumoase. A spus că vrea să aibă grijă de sufletul lui. Mi-a spus că o să scăpăm de perioada asta, a pandemiei, şi că avem mult de muncă. Petrică n-a murit şi n-o să moară generaţii de aici înainte pentru că rămân melodiile. Asta e marea noastră bucurie. Cântecul rămâne nemuritor”.